În anul Centenarului Marii Uniri, ICR a organizat aproape 300 de evenimente culturale în Republica Moldova

  • 26 Ianuarie 2019 11:59
În anul Centenarului Marii Uniri, ICR a organizat aproape 300 de evenimente culturale în Republica Moldova

În 2018, când a fost marcat centenarul Marii Uniri, Institutul Cultural Român a organizat 282 de evenimente pe teritoriul Republicii Moldova, în cadrul a 86 de proiecte. Declarația a fost făcută de directorului ICR, Valeriu Matei, care spune că intensitatea organizării evenimentelor culturale va fi menținută și în anul 2019, în prima jumătate a căruia România deține președinția în Consiliul Europei, transmite IPN.

De asemenea, anul trecut s-au desfășurat peste 160 de evenimente culturale dedicate centenarului Marii Uniri.

„Reamintesc despre acele mari reuniuni teatrale. Anul trecut am avut două – Uniunea Teatrelor Naționale, care deja al patrulea an și în toți acești ani a fost sprijinită în cea mai mare parte de ICR, anul acesta i-a acordat un sprijin de peste două milioane de lei”, declară Valeriu Matei.

Doar în 2018, amintește el, Institutul Cultural Român a susținut proiecte în valoare de circa 14 milioane de lei.

„Proiecte în care circa 60% dintre artiști au fost cei din Republica Moldova, 40% - din România și alte țări europene”, a notat directorul ICR.

Valeriu Matei susține că ICR are o cooperare foarte bună instituțiile de cultură atât la nivel central, cât și la nivel local.

„Noi avem un principiu – orice solicitare de proiect cultural, venită de la o persoană fizică sau juridică din spațiul Republicii Moldova, are aceeași valoare. Sigur, noi ținem cont de un singur criteriu – cel valoric pentru că trebuie să promovăm valorile”, a precizat Matei.

Din 2013, până în prezent, Institutul Cultural Român a organizat circa 2000 de evenimente culturale în Republica Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău