Viitoarele alegeri pentru Parlamentul European vor avea loc între 6 și 9 iunie 2024
-
17 Mai 2023 13:36
Alegerile din 2024 pentru Parlamentul European se vor desfășura între 6 și 9 iunie, au convenit ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, a anunțat miercuri președinția suedeză a Consiliului UE, citată de Agerpres.
Acest acord politic urmează să fie validat oficial luni de un Consiliu de miniștri europeni.
Alegerea eurodeputaților, ce are loc la fiecare cinci ani prin sufragiu universal în fiecare stat membru, va da startul reînnoirii conducerii principalelor instituții ale Uniunii Europene (Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European).
Parlamentul European, sigura instituție europeană aleasă prin vot direct, votează pentru alegerea președintelui Comisiei și aprobă componența acesteia.
Actuala președintă a Comisiei, Ursula von der Leyen, nu și-a semnalat deocamdată intenția de a obține un al doilea mandat la șefia executivului UE.