În această săptămână, numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 a scăzut cu peste 8%

  • 29 Decembrie 2021 10:51
În această săptămână, numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 a scăzut cu peste 8%

În perioada 20-26 decembrie curent au fost înregistrate 2 326 de cazuri de COVID-19, dintre care 1 034 în regiunea transnistreană. În ultimele șapte zile, incidența a constituit 62 cazuri la 100 mii de oameni, înregistrând o scădere cu peste 8% în comparație cu săptămâna precedentă și cu circa 49% comparativ cu luna trecută, anunță Ministerul Sănătății.

Totodată, în săptămâna respectivă, 20 – 26 decembrie, în regiunea transnistreană, unde s-au atestat 217 cazuri la 100 mii de locuitori a fost înregistrat cod portocaliu. În șase teritorii unde incidența era de până la 89 cazuri la 100 mii de oameni a fost stabilit cod galben, iar în 30 teritorii unde incidență era sub 50 cazuri la 100 mii de oameni – cod verde.
 
Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în rândul copiilor s-a redus cu peste 7%, de la 268 de cazuri la 249. Totodată, 11 femei gravide au fost testate pozitiv cu noul tip de virus în perioada menționată.
 
De asemenea, în perioada 20 – 26 decembrie, au fost notificate 120 de decese. Mortalitatea a fost de 3,2 decese la 100 mii de oameni, înregistrând o scădere de 4% comparativ cu săptămâna precedentă.
 
Ministerul Sănătății menționează că, în 23 de instituții medico-sanitare publice sunt organizate secții cu paturi pentru pacienții cu COVID-19. Numărul acestor paturi s-a redus cu peste 7% comparativ cu săptămâna trecută. La fel, numărul paturilor desfășurate în secțiile de terapie intensivă s-a micșorat cu circa 4% față de săptămâna anterioară.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău