În 6 ani, consumul de energie regenerabilă ar trebui să crească până la 20%

  • 17 Octombrie 2014 16:13
În 6 ani, consumul de energie regenerabilă ar trebui să crească până la 20%

Republica Moldova importă în prezent circa 95% din resursele necesare pentru acoperirea consumului energetic al țării.

Legislația în vigoare prevede însă că, în decurs de 6 ani, consumul de energie regenerabilă produsă pe teritoriul țării trebuie să crească până la 20%, volum care poate fi, fără probleme, acoperit de biomasă, constată un studiu prezentat la 17 octombrie de Asociația pentru Politică Externă.

Una din principalele probleme care stau în fața producerii și utilizării energiei regenerabile este cadrul legal slab dezvoltat, dar și sistemul electroenergetic învechit. De asemenea, Republica Moldova trebuie să-și diversifice resursele de alimentare cu energie electrică, interconectându-se la rețelele din România, a declarat expertul Vadim Ceban. Utilizarea energiei regenerabile îi oferă un șir de beneficii populației, a precizat el.

”Produse din biomasă cum sunt bricheții și pileții înseamnă locuri de muncă în mediul rural înseamnă costuri mai mici și energie mai multă din aceste resurse, asta înseamnă că oamenii nu vor consuma mai mult gaz și cărbuni, care sunt de import, dar biomasă” a declarat Vadim Ceban.

În ultimii ani în Republica Moldova au fost înregistrate progrese în ceea ce privește utilizarea energiei regenerabile, dar trebuie făcut mai mult în acest sens, a declarat directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă Victor Chirilă. ”Autoritățile noastre pot să facă mai mult în următorii ani astfel încât să diversificăm piața resurselor energetice dându-i țării noastreposibilitatea să se bucure de o independență mai mare în acest domeniu, independență care are conexiuni atât cu politica internă cât și cea externă” a declarat Victor Chirilă.

Amintim că Parlamentul a votat în această vară în prima lectură un proeict privind utilizarea energiei regenerabile, care însă trebuie adoptat și în lectură finală. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
4,24
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:5,14 m/s
Wed
9
Thu
11
Fri
12
Sat
12
Sun
9
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6