În 2020, Moldovagaz a înregistrat pierderi de 677 milioane lei și datorii de 12,7 miliarde lei (Mold-street)
-
25 Octombrie 2021 09:40
În anul 2020 întreprinderea moldo-rusă Moldovagaz a înregistrat pierderi de circa 677 milioane lei, după ce în 2019 raporta un profit de 22,4 milioane de lei, informează Mold-street.com.
Acesta este cel mai prost rezultat financiar din ultimii cinci ani al companiei, cu capital majoritar deținut de gigantul rus Gazprom, potrivit sursei citate.
Pierderile din transport și distribuție a gazelor
Grosul pierderilor de 491 milioane lei au fost din activitatea de distribuție a gazelor, în special ca urmare a reducerii în ajunul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2020, a tarifelor la metan.
Alte peste 100 de milioane lei sunt pierderile Moldovatransgaz ca urmare a reducerii, în 2020, de peste 10 ori a tranzitului de gaze de către Gazprom prin Republica Moldova.
Și cifra de afaceri a companiei a fost în 2020 scâdere, cu circa 10 milioane lei, până la aproximativ 4,52 miliarde lei, cel mai prost rezultat din ultimul deceniu.
Datorii de 12,7 miliarde lei
Raportul financiar al Moldovagaz arată că, la finele anului trecut, întreprinderea avea datorii curente de 12,69 miliarde de lei, în scădere cu circa jumătate de miliard de lei față de anul 2019.