În 2013, economia Republicii Moldova a crescut cu 9%

  • 02 Aprilie 2014 18:15
În 2013, economia Republicii Moldova a crescut cu 9%

În 2013, economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere de aproape 9 %, politica monetară a fost consecventă prin menținerea de către Banca Națională a Moldovei a inflației la indicatorii-țintă, iar deficitul bugetar a scăzut cu aproape 2% din PIB.

Sunt câteva dintre concluziile prognozei economice pentru anul 2013 realizate de Banca Mondială care notează însă că la începutul acestui an, veniturile fiscale și granturile nu și-au atins țintele.

Sectorul agricol a fost factorul determinant al creșterii economice, susține Marcel Chistruga (foto), economist la oficiul Băncii Mondiale în Republica Moldova.

Directorul de țară al Băncii Mondiale pentru Ucraina, Belarus și Republica Moldova, Qimiao Fan, descrie câteva recomandări de care guvernul de la Chișinău ar trebui să țină cont pentru a reduce riscurile interne în sectorul economic, în special în acest an electoral. 

”Să îmbunătățească mediul de afaceri, și să realizeze o economie competitivă. A doua recomandare este legată de stabilitatea și eficiența sectorului financiar, în particular sectorul bancar. Sunt de părere că cel mai mare risc în sectorul bancar este managementul defectuos. Și a treia recomandare se referă la creșterea eficienței în domeniul cheltuielilor publice” a declarat Qimiao Fan.

Specialiștii prognozează pentru anul 2014 o încetinire a creșterii economice cu până la 2 la sută. Potrivit raportului, criza ruso-ucraineană a înrăutățit perspectivele de creștere în cele două state și în aceste condiții va exista o cerere mai mică față de produsele din țara noastră.

Începând din 2015, activitatea economică a principalilor parteneri comerciali își va reveni  ceea ce va permite o creștere rapidă a exporturilor, remitențelor și investițiilor în Republica Moldova.

Raportul mai arată că în ultimul deceniu, Republica Moldova a înregistrat o reducere a sărăciei și a inegalității, de la 23 la sută în 2006, la 18 la sută în 2011.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Ninsoare puternică
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Mon
2
Tue
0
Wed
-0
Thu
-0
Fri
1
Arhivă Radio Chișinău