În 1964, localnicii au sărit în apărarea bisericii din satul Mihăileni, închisă de sovietici: Oamenii erau închiși înăuntru și făceau rugăciuni, iar alții păzeau la usă
-
24 Octombrie 2019 10:32
Unul din episoadele care ține de rezistența antisovietică în Republica Moldova, în perioada URSS-ului, intrat astăzi cumva într-un con de umbră, se referă la evenimentele din satul Mihăileni, raionul Râșcani, când localnicii au sărit în apărarea bisericii din sat.
Biserica din Mihăileni, cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului”, a fost proiectata în 1876, apoi sfințită în 1883.
Mai puțină lume știe că, după instaurarea regimului comunist, în aprilie 1964, biserica a fost închisă. În 1986, conform unei hotărâri a autorităților de atunci, cărțile sfinte și icoanele au fost evacuate, iar o parte din ele arse, în biserică fiind deschis un muzeu.
Închiderea bisericii a fost precedată de rezistența sătenilor, care timp de mai mulți ani au luptat pentru păstrarea locașului de cult. Mai mulți locuitori ai satului, printre care Toader Musteață, Vasile Iarmaliuc, Gheorghe Pântea au fost încarcerați, bătuți, umiliți de către autoritățile comuniste.
Astăzi rămân tot mai puțini martori ai acelor evenimente. Alina Rusu a reușit să discute cu o locuitoare a satului Mihăileni, mătușa Ecaterina ..., care povestește despre persecuțiile la care au fost supuși cei ce au apărat biserica satului:
„Miliția a intrat în ograda bisericii. Oamenii erau închiși înăuntru și făceau rugăciunile cuvenite, dar noi păzeam. Tot încercau să ne ia, dar noi ne țineam grămadă și nu reușeau… Când m-au înșfăcat doi de subsuori, mi-au julit fața, că m-au dat la lumină. Unul a zis “Ei, e tânără!”. Și m-au înșfăcat și m-au dus în autobuz. Și pe toți cei care eram ne-au luat și ne-au dus la Râșcanu. Și acolo ne-au cercetat și ne-au ținut 7 zile… Ne duceau la lucru, iar la urmă ne-au pus să plătim 70 de ruble. Când ne-au dat drumul, ne-au pus să semnăm o hârtie. Nu era scris nimic pe ea. Am întrebat – pentru ce? Pentru că mai mult n-ai să te duci la biserică, mi-au spus…
…A treia noapte au stricat ușa la palamarcă, au intrat în biserică și i-au luat pe oamenii ceea – Toader Musteață, Gheorghe Pântea, Costea Ursu și încă unul, dar vă spun că i-am uitat numele… I-au adus a doua zi acolo, la secția de la Râșcani, unde eram noi. Moș Toader Mustață a fost bătut tare. El a fost judecat și a stat câțiva ani la închisoare…”
La numai doi ani după aceste evenimente, în 1988, biserica „Acoperemîntul Maicii Domnului” din satul Mihăileni a fost redeschisă și înregistrată la ministerul cultelor, iar în ianuarie 1989 a fost oficiată prima liturghie.