Importurile de gaze ale României au scăzut cu 26,4%, în primele șapte luni din 2023. Producția a crescut
-
17 Septembrie 2023 15:50
România a importat, în primele șapte luni din 2023, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 956.900 tone echivalent petrol (tep), cu 26,4% (-342.700 tep) mai mică față de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), citat de Agerpres.
Producția internă de gaze naturale a fost, în perioada ianuarie-iulie 2023, de peste 4,367 milioane tep, cu 4,6% (193.000 tep) peste cea din primele șapte luni ale anului trecut, scrie economedia.ro.
Conform estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, producția de gaze naturale este estimată să urce cu un ritm mediu anual de 3,6%, în perioada 2023-2026, după o scădere cu 1,1% (la 7,343 milioane tep) în 2022.
În ultima Prognoză a echilibrului energetic, CNSP preconizează pentru 2023 o creștere a producției de gaze cu 5,6% (la 7,755 milioane tone echivalent petrol), pentru 2024 cu 2,3% (la 7,935 milioane tep), pentru 2025 cu 2,7% (la 8,15 milioane tep) și pentru 2026 cu 3,8% (la 8,455 milioane tep).
În ceea ce privește importurile de gaze naturale, pentru 2023 este prognozată o scădere accentuată, cu 23,1%, tendință care se va menține până în 2026, cu un ritm mediu anual de 2,2%.
Astfel, pentru acest an, sunt estimate importuri de 1,845 milioane tep, pentru 2024 de 1,79 milioane tep (minus 2,8%), pentru 2025 de 1,755 milioane tep (minus 2,1%) și pentru 2026 de 1,725 milioane tep (minus 1,8%).
Anul trecut, importul de gaze naturale a înregistrat o scădere de 16,5%, ajungând la circa 2,4 milioane tep, în timp ce exporturile s-au situat la 470.000 tep.