Importurile Chinei de soia boabe vor atinge anul acesta un nivel record
-
22 Decembrie 2020 09:02
Importurile Chinei de soia boabe ar urma să depășească 100 de milioane de tone în 2020, un nivel record, după ce refacerea efectivelor de porcine a majorat cererea pentru proteină, a anunțat marți Zhou Jishuai, director în cadrul conglomeratului chinez de stat COFCO, citat de Reuters, preluat de Agerpres.
Statul asiatic ar urma să prelucreze anul acesta 92,6 milioane de tone de boabe, a precizat Zhou la o conferință desfășurată în Guangzhou.
După ce au fost decimate de pesta porcină africană, efectivele de porcine au ajuns la finalul lunii noiembrie la peste 90% din nivelul normal, chiar dacă unii analiști sunt sceptici privind proporțiile redresării.
Cererea pentru șroturi de soia va rămâne solidă în acest trimestru și în primele trei luni din 2021. De asemenea, cererea pentru uleiul de soia ar urma să crească cu peste 6% în 2020, pe fondul extinderii folosirii acestui produs pentru hrana animalelor, a declarat Zhou.
China este cel mai mare importator mondial de soia boabe și absoarbe în prezent 60% din livrările mondiale.
Sursa:Agerpres