Ilan Shor și Viorel Bârcă au fost audiați de CNA

  • 15 Iulie 2015 13:13
Ilan Shor și Viorel Bârcă au fost audiați de CNA

Foștii șefi ai Băncii de Economii Ilan Shor și Viorel Bârcă au fost audiați astăzi de CNA și procurorii anticorupție în cadrul a două cauze penale privind încălcarea regulilor de creditare de către administrația Băncii de Economii.

Procurorii îi învinuiesc pe cei doi de gestionarea frauduloasă a instituțiilor financiare, iar în prezent, Ilan Shor și Viorel Bârcă au statut de învinuit, aflându-se sub control judiciar, anunță un comunicat al Centrului Anticorupție.

Investigațiile vizează foști președinți ai consiliilor de administrare a băncilor, actuali și foști membri ai Consiliilor, precum și agenți economici care au beneficiat de creditele acordate cu presupuse încălcări. În cadrul acestor cauze au fost efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală, inclusiv percheziții și arestări, iar la această etapă 10 persoane au statut de învinuit.

La 14 iulie, foștii premieri Iurie Leancă și Chiril Gaburici, viceguvernatorul Băncii Naționale Ion Sturzu, ministrul Finanțelor Anatol Arapu, președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind situația din sistemul financiar-bancar, Marcel Răducan și alte persoane publice au fost audiați în calitate de martori în acest dosar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău