În perioada sărbătorilor Seviciul Vamal prevede mărirea numărului de vameși, inclusiv a ofițerilor antifraudă și a echipamentelor de verificare
-
17 Decembrie 2018 11:41
Măsurile, dispuse de către conducerea Vămii, în perioada sărbătorilor, prevăd majorarea numărului de vameși și a echipamentelor de verificare, precum și utilizarea tuturor pistelor de control, inclusiv a celor de pe sensul opus de traversare, potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal. Potrivit sursei, de rând cu inspectorii, la linia de control se vor afla atât șefii posturilor vamale, cât și adjuncții acestora.
Numărul funcționarilor vamali va putea fi majorat și din contul grupelor de intervenție, create la indicația conducerii instituției. Membrii acestora, în caz de necesitate, vor fi rechemați în serviciu și implicați în efectuarea controlului vamal.
La maximum vor fi mobilizați și ofițerii antifraudă, care vor fi prezenți în post non-stop. Aceștia vor prelua documentarea fraudelor consemnate de inspectorii de la linia de control, pentru ca, aceștia din urmă să nu fie nevoiți să părăsească pista pentru a întocmi sesizările prevăzute de procedurile instituite.
Acțiunile enumerate au fost propuse și autorităților omoloage din România și Ucraina, astfel încât formalitățile de vămuire să fie accelerate pe ambele părți ale frontierei.
Totodată, potrivit sursei citate, până la finele acestui an, va fi inaugurat noul punct de trecere a frontierei de la Palanca, care va fi operat în comun de către vameșii și polițiștii de frontieră din Republica Moldova și Ucraina. Astfel, verificările vor fi reduse la un singur filtru de control, ceea ce va accelera semnificativ trecerea frontierei.
De asemenea, începând cu data de 28 noiembrie, călătorii pot traversa segmentul de nord al frontierei moldo-ucrainene și prin postul vamal ”Unguri”, deschis pentru mijloacele de transport de pasageri și mărfuri, cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone. Potrivit comunicatului, deschiderea circulației vehiculelor prin acest post permite dispersarea fluxurilor sporite din vama ”Otaci”, aflată la cca 8 km distanță.
Pentru comoditatea persoanelor care intenționează să traverseze frontiera, Serviciul Vamal are instituit Centrul Unic de Apel (+373 22 574 111), unde doritorii pot afla informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau pot face reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției.
Sursa: Servicul Vamal al RM