IGSU va beneficia de șapte unități de tehnică donate de austrieci
-
18 Iunie 2019 12:33
Pompierii voluntari din Austria au donat șapte unități de tehnică colegilor din Republica Moldova, comunică MOLDPRES.
Automobilele au fost donate în cadrul unei ceremonii organizate la sediul IGSU. La eveniment a participat șeful IGSU Mihail Harabagiu și reprezentantul pompierilor voluntari Hans Kohler.
IGSU a primit de colegii din Austria cinci autospeciale de intervenție cu module diferite, cum ar fi la pomparea apei, deblocare, lucrări la înălțime, transportarea persoanelor, dar și un autovehicul de stat major. Alte două autospeciale de stingere a incendiilor au fost oferite autorităților publice locale din Sărata Veche, raionul Fălești și localitatea Bobeica din Hâncești, unde sunt posturi voluntare de salvatori.
Pe parcursul ultimilor șapte ani pompierii voluntari austrieci au donat colegilor moldoveni 45 unități de tehnică.
Sursa: Moldpres