IGP a primit confirmarea oficială din partea autorităților din Emiratele Arabe Unite privind reținerea lui Vitalie Pîrlog
-
20 Iunie 09:42
Direcția Cooperare Polițienească Internatională a IGP a primit confirmarea oficială din partea autorităților din Emiratele Arabe Unite privind reținerea fostului șef SIS, Vitalie Pîrlog pe teritoriul orașului Abu Dhabi.
Fostul ministru al justiției și ex-șef al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Vitalie Pîrlog, a fost reținut în Emiratele Arabe Unite, pe 15 iunie, în urma unei notificări roșii emise de INTERPOL. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne al Emiratelor Arabe Unite, acesta a fost reținut la solicitarea autorităților judiciare din Franța.
În trecut, Vitalie Pîrlog a deținut și funcția de președinte al Comisiei pentru Controlul Dosarelor INTERPOL, responsabilă pentru supravegherea modului în care sunt gestionate dosarele și cererile internaționale ale organizației. Acesta este acuzat de multiple infracțiuni, printre care fals, luare de mită, facilitare a luării de mită și fraudă, toate în contextul unui caz de corupție transfrontalieră.
Potrivit investigațiilor, profitând de influența sa ca președinte al Comisiei pentru Controlul Dosarelor INTERPOL, Pîrlog și complicii săi ar fi facilitat blocarea alertelor roșii pentru zeci de persoane căutate pentru infracțiuni grave, printre care fraudă financiară și trafic de droguri. Schema ar fi fost activă din 2022 până la începutul anului 2023, când INTERPOL a declanșat o anchetă oficială.
În iunie 2024, procurorii anticorupție din Republica Moldova, în cooperare cu autoritățile franceze și FBI, au efectuat peste 30 de percheziții și au reținut mai mulți suspecți, inclusiv pe Viorel Țentiu, fostul șef al Biroului INTERPOL din Moldova în acea perioadă.

