IGP | A fost identificat autorul mai multor alerte false cu bombă. Activitatea infracțională a acestuia era dirijată din străinătate
-
22 Ianuarie 2022 09:51
În ultima perioadă am înregistrat mai multe alarme false cu bombă, 9 doar de la începutul anului curent. În toate cazurile a fost prejudiciat considerabil bugetul public național, concomitent fiind tulburată atât activitatea autorităților publice centrale și locale, cât și a agenților economici, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General de Poliție.
Astfel, în urma măsurilor speciale de investigație ale ofițerilor din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al IGP și Centrului Antiterorist al SIS a fost identificată persoana, care a transmis majoritatea informațiilor despre pretinsele obiective minate.
Acesta s-a dovedit a fi un minor. „Activitatea infracțională a acestuia era dirijată din străinătate, de persoane terțe, fiind folosită metoda nouă de comunicare a alertelor, platforma de pe care erau transmise aceste informații fiind înregistrată într-un stat european”, se menționează în comunicat.
Suspectul a fost identificat datorită cooperării internaționale eficiente între state. Acesta, fiind dirijat de persoane terțe a transmis alerte false cu privire la minarea mai multor obiective strategice și pe teritoriul altor state.
A fost inițiată o cauză penală pentru „comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre actul de terorism”. Legislația penală prevede amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la doi ani.
Acțiunile făptașilor sunt examinate prin prisma și altor componente de infracțiuni. „În legătură cu acțiunile comise de către făptuitor, autoritățile statului atenționează rău-făcătorii de a se abține de la provocări și alte acțiuni ilegale”, se mai arată în comunicatul IGP.