Igor Munteanu: Socialiștii au blocat astăzi majoritatea ședințelor comisiilor parlamentare. Acestor abuzuri trebuie să li se pună capăt

  • 01 Iulie 2020 12:38
Igor Munteanu: Socialiștii au blocat astăzi majoritatea ședințelor comisiilor parlamentare. Acestor abuzuri trebuie să li se pună capăt

Deputatul Platformei DA, Igor Munteanu, anunță că deputații socialiștii au blocat organizarea ședințelor comisiilor parlamentare.

Potrivit deputatului, programate să-și înceapă lucrul de la ora 10.00, nici una dintre comisiile Parlamentului nu s-a putut întruni și munci cum ar fi fost cazul și urgențele, fie pentru că nu au putut adopta agenda de lucru, fie pentru că au lipsit președinții acestor comisii, în temei, socialiști și democrați, „chemați urgent la ”palat”. Print urmare, Igor Munteanu remarcă faptul că socialiștii au încălcat flagrant art.19 și 20 din Regulamentul Parlamentului, sabotând astfel procesul de pregătire a legilor pentru agenda în plen de joi și „manifestând o lipsă de maniere execrabilă în raport cu ceilalți deputați, inclusiv al celor pe care-i țin de ”parteneri de coaliție” (PD). „Acțiunile lor trădează agonie”, a declarat reprezentantul Platformei DA. 

Astfel, Igor Munteanu menționează că, formal, deputații socialiști ar dori să zădărnicească votarea unei Moțiuni simple depuse contra ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în contextul gestionării pandemiei COVID-19.  „Moțiunea depusă pe numele Dnei V.Dumbrăveanu va fi votată fără greutate în Parlament, iar acest lucru va indica clar că zilele guvernului Chicu sunt numărate. Mai sunt și alte Moțiuni simple, care ar trebui să zguduie din plin papucii acestui guvern consumat (Chicu), i.e. pe Ministrul Pânzari, MInistrul Voicu, etc., iar ”cireașa de pe tor” ar trebui să fie Moțiunea de neîncredere, evident atunci când vor exista toate voturile necesare... În aceste condiții, PSRM simte că-i fuge pământul de sub picioare. ”Ayatollahul” din palatul prezidențial nu concepe cum e să piardă puterea în pragul alegerilor prezidențiale din toamnă și, vădit panicat, și-ar dori să blocheze procesul legislativ, până și cu prețul ne-adoptării unor legi esențiale pentru economie, rectificarea bugetului, alocarea de subsidii în agricultură, punerea în ordine a finanțelor și cheltuielilor publice, dar și obligațiile clare ale RM conținute în Agenda de asociere UE-RM pentru 2020. La drept vorbind, socialiștilor nu le-a păsat prea mult de relația cu UE nici în trecut, de ce le-ar păsa lor de ea astăzi, când ”transhumanța” propriilor deputați sugerează un deces ferm și aproape iminent? Iritați de apariție unei noi majorități legislative, PSRM și-ar dori să rețină guvernul Chicu cu orice preț, să-l țină la buncher ori la frigider, sacrificându-și pentru asta chiar și ”prețioșii săi aliați de nevoie” (PD), cu ușurință și fără nicio remușcare. Matematica se adună, atunci când o practici zi de zi”, a declarat deputatul. 

El a amintit și de faptul că săptămâna trecută nu a fost organizată ședința Legislativului, opinând că acest lucru s-a făcut pentru a nu fi audiat ministrul Apărării, Alexandru Pânzari, în legătură cu participarea militarilor moldoveni la parada de la Moscova. 

„Am criticat de mai multe ori maniera abuzivă în care actualul speaker, Zinaida Greceanîi își folosește poziția pentru a conduce ședințele cu grave încălcări de regulament, într-o manieră favorabilă exclusiv PSRM, prin depășirea atribuțiilor și interpretarea abuzivă a statutului alocat de Regulament speakerului Parlamentului. Acestor abuzuri trebuie să li se pună capăt. Nimeni nu-i mai presus de lege. Cu atât mai mult nu vom permite să fie abuzată legea în Parlamentul RM, care nu a ajuns nici măcar la jumătatea mandatului său acordat de populație la 24 februarie, 2019. Este evident că inițiativa și puterea de decizie nu mai aparțin PSRM și nici aliaților lor ”de nevoie” (PD), iar pentru a nu prejudicia grav procesul legislativ, se cer schimbări urgente și decisive în privința comisiilor și a biroului permanent”, a conchis Igor Munteanu. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:2,57 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
0
Arhivă Radio Chișinău