Igor Grosu s-a întâlnit cu diaspora din Marea Britanie: „O comunitate atât de unită, activă, care promovează tradițiile noastre”
-
01 Iulie 14:48
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Totodată, șeful legislativului a participat la „Diaspora Invest. Investim acasă” și la festivalurile „Diaspora Fest: Sport și Tradiții” și „Spicul de Grâu”. Potrivit Parlamentului, diaspora din Marea Britanie s-a arătat interesată de agenda de reforme din Republica Moldova și de parcursul european al țării.
Evenimentul „Diaspora Invest. Investim acasă”, la care a participat Igor Grosu, a reunit zeci de cetățeni ai Republicii Moldova interesați de oportunitățile de a investi acasă.
Președintele Parlamentului a menționat că autoritățile depun eforturi pentru a atrage cât mai mulți investitori.
„Instituțiile sunt punct de sprijin pentru cetățenii de acasă și pentru cei plecați – prin legislație favorabilă și prin programe concrete. De aceea modernizăm rapid țara noastră, iar în acest proces curajul, ideile și experiențele cetățenilor din diasporă sunt extrem de valoroase. Împreună vom reuși”, a menționat Igor Grosu.
De asemenea, în Regatul Unit al Marii Britanii, Președintele Parlamentului l-a întâlnit pe Ion Mereacre, antreprenor care gestionează, de 24 de ani, o afacere în domeniul construcțiilor.
La Northampton, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la festivalurile „Diaspora Fest: Sport și Tradiții” și Festivalul „Spicul de Grâu”.
„Am văzut cum, la mii de kilometri de casă, a prins viață un colț de Moldova: O «colibă » moldovenească, meșteri populari și produse artizanale, mâncare tradițională și portul popular. A fost o adevărată sărbătoare a neamului nostru, ale valorilor pe care le ducem cu noi, oriunde ne-am afla. Mă bucur că aici, în Marea Britanie, avem o comunitate atât de unită, activă și care promovează atât de frumos tradițiile noastre”, a remarcat șeful legislativului.

