Igor Grosu: Liniile de solidaritate cu Ucraina trec și pe teritoriul Rep. Moldova, deci este o oportunitate foarte bună pentru investitorii mari să participe la proiecte de infrastructură
-
06 Iunie 2023 17:54
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, care se află într-o vizită oficială în Italia, participă astăzi la inaugurarea Grupului parlamentar de prietenie moldo-italian, care a fost constituit recent în Legislativul de la Roma. Italia susține ferm Rep. Moldova pe calea integrării europene, după cum a afirmat premierul italian Giorgia Meloni, la summitul Comunității Politice Europene găzduit la 1 iunie de Rep. Moldova, a menționat Igor Grosu într-un interviu pentru corespondentul Radio România Actualități la Roma, Elena Postelnicu.
„Doamna prim-ministră Giorgia Meloni, inclusiv la Bulboaca, a avut un mesaj foarte tranșant, o expresie pe care n-am mai auzit-o, a spus că noi nu asistăm la procesul de extindere a Europei, este, de fapt, o revenire la normalitate a Europei, pentru că și rep. Moldova și Ucraina sutn parte a continentului european. Susținerea este, noi o simțim și din partea executivului și din partea parlamentului. Au fost la Chișinău, apropo lansăm grupul de prietenie între parlamente, s-a creat un grup în parlamentul european și asta e o platformă foarte bună pentru noi. Ne ajută să promovăm agenda noastră când vorbim de procesul de integrare, ne ajută în relația bilaterală, pe dimensiunea securitate, carabinierii noștri și carabinierii din Italia au o relație foarte bună pe dimensiunea de investiții, businessul italian este prezent în Rep. Moldova. O să spunem care sunt alte oportunități, de exemplu, domeniul energiei regenerabile, avem și investitori italieni, cel mai amre parc fotovoltaic la Băcioi, lângă Chișinău. În toamnă o să lansăm o competiție pe o capacitate foarte mare de energie eoliană și fotovoltaică”, a precizat Igor Grosu.
În acest context, Igor Grosu a fost întrebat despre felul în care războiul din Ucraina afectează prezența investitorilor străini în Rpublica Moldova.
„Scopul nostru este să-i menținem pe investitorii care sunt acum în Rep. Moldova, să le oferim toată asistența, iar apoi să-i atragem pe ceilalți. Argumentul nostru este că odată și odată războiul se va termina. Chiar și în situația de război se fac investiții în infrastructură, pentru că liniile de solidaritate trec și pe teritoriul Rep. Moldova, deci este o oportunitate foarte bună pentru investitorii mari să participe la aceste proiecte de infrastructură, până situația din Marea Neagră se deblochează, revine la normalitate, va trebui să investim în acest tip de proiecte. Am văzut în Italia că este foarte dezvoltată infrastructura podurilor, drumurilor, căilor ferate, ceea ce pe noi ne interesează”, a spus Igor Grosu.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu împreună cu deputații Galina Sajin și Mihai Druță, se află până pe 7 iunie într-o vizită în Italia. Agenda vizitei oficiale include întrevederi cu conducerea Parlamentului Italiei dar și discuții cu parlamentarii din comisiile pentru politică externă din Senat și Camera Deputaților, precum și cu viceministrul Afacerilor Externe.
La Roma, șeful legislativului de la Chișinău va discuta despre oportunitățile de investiții în Rep. Moldova cu reprezentanții mai multor companii italiene, se menționează într-un comunicat de presă al Parlamentului.