Igor Grosu, la întrevederea cu senatori români: Ședința celor două comisii parlamentare juridice din Moldova și România este un act de solidaritate

  • 11 Februarie 2022 09:30
Igor Grosu, la întrevederea cu senatori români: Ședința celor două comisii parlamentare juridice din Moldova și România este un act de solidaritate

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, s-a întâlnit ieri, 10 februarie, cu membrii delegației Senatului României aflată în vizită la Chișinău: vicepreședintele Senatului, Robert Cazanciuc; președinta Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, Laura-Iuliana Scântei; senatorul Cătălin-Daniel Fenechiu. La întrevedere au fost prezenți ambasadorii Victor Chirilă și Daniel Ioniță.

Igor Grosu a salutat prezența delegației Senatului român în Parlamentul Republicii Moldova și a apreciat că aceasta este o nouă dovadă a relației de cooperare foarte bune între cele două instituții legislative.

Totodată, Președintele Parlamentului a apreciat că ședința comună a celor două comisii juridice, care a avut loc astăzi, este o premieră în colaborarea pe linie parlamentară și un act de solidaritate în procesul de realizare a unor reforme importante în domeniul justiției realizate în Republica Moldova.

”Pentru noi, reforma justiției reprezintă temelia reformelor, asupra căreia lucrăm intens și deja putem constata câteva realizări, despre care, sunt sigur că ați discutat. Chiar astăzi, a fost votat în a doua lectură proiectul de lege pre-vetting care va începe procedura de verificare a integrității candidaților la funcția de membru în CSM și CSP. Este un moment foarte important pentru reformarea sistemică a justiției, așteptată ani în șir de către cetățeni”, a subliniat speakerul.

Președintele Parlamentului a reiterat determinarea fermă de a merge înainte în lupta cu corupția judiciară și în curățarea instituțiilor statului de corupți.

Oficialii au convenit că în timpul apropiat vor fi organizate alte trei ședințe comune ale comisiilor din ambele legislative ce va permite o colaborare interparlamentară mai productivă.

În zilele de 9-11 februarie, o delegație a Senatului Parlamentului României efectuează o vizită de lucru la Chișinău. Din delegație fac parte vicepreședintele Senatului, Robert-Marius Cazanciuc, și membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări. În marja vizitei de lucru a senatorilor români, a avut loc o ședință comună a Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului Republicii Moldova și a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului Parlamentului României.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău