Igor Grosu la întrevederea cu președintele Germaniei: Germania este un foarte bun prieten și partener
-
29 Septembrie 2021 18:21
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut, astăzi, o întrevedere cu Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită oficială în țara noastră la invitația șefei statului.
Igor Grosu a salutat delegația condusă de Frank-Walter Steinmeier și a declarat că pentru instituția legislativă este o onoare să găzduiască această primă vizită oficială a unui Președinte al Germaniei.
Speakerul a profitat de ocazie, pentru a transmite autorităților și poporului german recunoștința sinceră pentru ajutorul generos acordat țării noastre de-a lungul timpului, atât pe plan bilateral, cât și în context internațional.
”Este dificil să estimăm valoarea asistenței țării Dvs. pentru Moldova și cetățenii ei. Germania este un foarte bun prieten și partener, sunt sigur că în continuare aceste raporturi vor cunoaște o nouă calitate”, a declarat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a pledat pentru intensificarea cooperării interparlamentare, comercial-economice, culturale, educaționale, în domeniul sănătății, dar și al administrației publice.
Potrivit președintelui Parlamentului, Forumul de afaceri moldo-german, care s-a desfășurat astăzi la Chișinău, va da startul unor noi contacte economice între companiile celor două țări.
A fost înalt apreciat Programul Bundestagului german pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova – o oportunitate excelentă pentru a cunoaște cele mai bune practici ale democrației parlamentare autentice.
Președintele Parlamentului l-a asigurat pe înaltul oficial german că autoritățile vor depune eforturi pentru democratizarea și europenizarea țării.