Igor Grosu, întrevedere cu europarlamentari și coraportori ai APCE. Riscurile propagandei și dezinformării și posibilele soluții pentru combaterea acestora, în discuții (FOTO)
-
28 Mai 15:27
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu europarlamentari din noua comisie specială „Scutul european pentru democrație (EUDS)” și cu coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se află în aceste zile în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe riscurile propagandei și dezinformării și posibilele soluții pentru combaterea acestora.
„Alegerile prezidențiale recente din Republica Moldova, România și Germania ne-au oferit lecții valoroase. Acestea ne întăresc convingerea că trebuie să fim și mai hotărâți în lupta împotriva propagandei venite de la Kremlin și a grupărilor criminale care încearcă să submineze democrațiile europene”, a accentuat șeful legislativului.
Oficialii s-au referit la faptul că Federația Rusă, folosindu-se de rețele sociale și grupări criminale, încearcă să influențeze alegerile și să susțină partide extremiste care destabilizează Europa.
În context, Președintele Parlamentului a menționat că autoritățile din Republica Moldova luptă cu dezinformarea, demontează narativele false și îi sancționează pe cei care încearcă să intervină ilegal în procesele electorale.
„Vom continua să muncim împreună – instituții, cetățeni și parteneri internaționali – pentru o Moldovă sigură, democratică și ferm ancorată în Europa”, a conchis șeful legislativului.

