Igor Dodon, suspendat temporar pentru a treia oară, pentru neîndeplinirea obligațiunilor constituționale

  • 05 Ianuarie 2018 16:53
Igor Dodon, suspendat temporar pentru a treia oară, pentru neîndeplinirea obligațiunilor constituționale

Curtea Constituțională reiterează o adresă făcută anterior către Parlament prin care a cerut să fie reglementată răspunderea, inclusiv penală, a demnitarilor pentru neexecutarea obligațiunilor constituționale și a hotărârilor Curții Constituționale, a anunțat președintele Curții, Tudor Panțâru, odată cu pronunțarea deciziei privind interimatului funcției de președinte al Republicii Moldova.

„Curtea a formulat o adresă Parlamentul prin care cerea reglementarea răspunderii, inclusiv penale, pentru neexecutarea obligațiunilor constituționale și a hotărârilor Curții Constituționale. Ping-pong-ul dintre Parlament și Președinție din ultima perioadă devine ridicol. Există prevedere în Codul Penal pentru neexecutarea hotărârilor curților ordinare. Care este problema că nu există prevedere pentru hotărârile Curții Constituționale, care sunt numai puțin importante? Astfel de răspundere există practic în toată Europa, numai aici răspundere nu există și se permit jocurile acestea”, a remarcat Tudor Panțâru.

Un proiect de lege privind amendarea Codului Penal, inclusiv la capitolul neexercitării unor atribuții constituționale de către unii demnitari publici, este înregistrat în Parlament, a anunțat deputatul Sergiu Sârbu.

El a precizat că documentul se află la etapa de examinare în comisiile parlamentare și urmează să fie expertizat de către toate instituțiile statului vizate.

„Trebuie să găsim o soluție. Astfel de blocaje vin doar să accentueze acel conflict instituțional care nu este dorit și poate genera riscuri pentru societate(...)În cazul în care când în adresa Parlamentului va veni o astfel de sesizare, o vom examina, dar nu excludem că poate în acest caz este nevoie și de perfecționarea legislației ca să nu existe interpretări univoce, inclusiv în ceea ce ține de tragerea la răspundere a șefului statului”.

Președintele Igor Dodon a fost suspendat pentru a treia oară din funcție pentru încălcarea obligațiunilor constituționale de semnare a unor decrete prezidențiale. Interimatul se stabilește exclusiv pentru semnarea documentelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
6,24
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău