Igor Dodon speră ca în cel mai scurt timp să aibă o întrevedere cu Volodimir Zelenski
-
22 Aprilie 2019 11:32
Președintele Igor Dodon i-a adresat un mesaj de felicitare lui Volodimir Zelenski „cu prilejul victoriei convingătoare obținute în turul doi al alegerilor prezidențiale din Ucraina”, transmite IPN.
„Sunt convins că activitatea sa în cea mai înaltă funcție din stat va contribui la prosperarea în continuare a Ucrainei în beneficiul poporului său. Îmi exprim speranța că relațiile seculare de bună vecinătate dintre popoarele și țările noastre, bazate pe cooperare constructivă și înțelegere reciprocă, vor continua să se dezvolte și să se consolideze cu succes”, scrie șeful statului într-un mesaj publicat de Președinție.
Igor Dodon și-a exprimat speranța că în cel mai scurt timp va fi posibilă o întrevedere pentru a discuta agenda relațiilor bilaterale.
În Ucraina, duminică, a avut loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale, iar după procesarea a peste 96% din procesele verbale, învingător a ieșit comediantul Volodimir Zelenski. Conform datelor Comisiei Electorale Centrale a Ucrainei, Volodimir Zelenski a acumulat peste 73% din sufragii, ceea ce înseamnă 12,5 milioane de voturi. Pentru contracandidatul său, fostul președintele al Ucrainei, Petro Poroșenco, au votat peste 24% din alegători. Peste 2% din buletinele de vot au fost declarate nevalabile.