Președintele Igor Dodon riscă să fie suspendat din nou din funcție
-
26 Octombrie 2018 12:05
Președintele Parlamentului Andrian Candu a declarat, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4, că președintele Igor Dodon ar putea fi suspendat din nou din funcție dacă nu va semna trei legi adoptate de către deputați.
Este vorba despre legea privind transmiterea Stadionului Republican Ambasadei SUA, cea care stabilește ca Ziua Europei să fie sărbătorită la 9 mai și noul Cod al audiovizualului. „E o chestiune care nu ar trebui să se întâmple, deoarece fiecare, ne place sau nu ne place, trebuie să ne executăm obligațiunile prevăzute și mai ales ceea ce prevede Constituția. Cum adică să nu faci ceea ce trebuie să faci și ce e scris în lege?”, a afirmat Andrian Candu.
Menționăm că dacă președintele Igor Dodon va fi suspendat din funcție, va fi pentru a cincea oară când se întâmplă acest lucru.