Igor Dodon invită la discuții liderii PSRM, PDM, PAS și Platforma DA: Se vor examina două scenarii
-
20 Mai 2020 14:55
Președintele Igor Dodon susține că este gata să invite la discuții liderii PSRM, PDM, PAS și PPDA pentru a decide cum vor evolua lucrurile în cazul în care nu va mai exista o majoritate parlamentară. Potrivit unui mesaj, plasat pe pagina de Facebook a șefului statului, urmează a fi examinate două scenarii – organizarea de alegeri anticipate sau ajungerea la un consens național.
Potrivit lui Igor Dodon, în spatele ultimelor evenimente de pe scena politică și încercărilor de a debarca socialiștii de la guvernare ar sta fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc.
„Vreau să-i reamintesc Maiei Sandu și lui Andrei Năstase, cum Filat i-a ascultat în anul 2013 pe europeni și a făcut din nou coaliție cu Plahotniuc împotriva lui Voronin, deși era categoric împotrivă. Cu ce s-au finalizat toate acestea? Același lucru se poate întîmpla acum, dacă voi din nou veți asculta de sfaturile unor comisari care, pentru a pune o bifă în CV-ul lor precum că „au ripostat în fața unei forțe pro-ruse”, vă vor impune să mergeți cu Candu și cu Șor”, afirmă Igor Dodon postarea sa.
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase și liderul PAS, Maia Sandu nu au comentat deocamdată aceste afirmații.
Amintim că după plecare mai multor deputați PD la Partidul „Șor” și grupul „Pro Moldova” actuala majoritate parlamentară a rămas cu 52 de deputați PSRM-PD și un deputat neafiliat.