Igor Dodon: Îl felicit pe Vadim Krasnoselski cu ocazia realegerii sale în funcția de lider al Transnistriei
-
13 Decembrie 2021 14:11
Liderul PSRM, Igor Dodon, a decis să-l felicite pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, cu faptul că a obținut cele mai multe voturi la scrutinul nerecunoscut din 12 decembrie din stânga Nistrului. Aceasta, în timp ce autoritățile constituționale de la Chișinău și comunitatea internațională nu recunosc aceste alegeri și le califică drept ilegale.
Îl felicit pe Vadim Nicolaevici Krasnoselski cu ocaiza realegerii sale în funcția de lider al Transnistriei. Procesul privind reglementarea transnistreană este o chestiune prioritară de importanță națională dxe care depinde viitorului statatlității moldovenești și noi nu avem pe malul stâng al Nistrului alți parteneri pentru negocieri, în afară de conducerea de facto a regiunii. Pentru liderul actual al Transnistriei și-au dat votul peste 100.000 de locuitori (circa 80%). Ei sunt concetățenii noștri și exprimarea voinței acestora trebuie respectată. Să numești voturile lor ilegale, înseamnă să le insulți demnitatea umană”, a declarat Igor Dodon, într-o postare pe Facebook.
Amintim că deputatul PAS, Oazu Nantoi, a criticat prezența deputaților PSRM la o întrevedere cu deputații ruși, veniți să monitorizeze ”alegerile” din stânga Nistrului, care ar fi avut loc la sediul Ambasadei Rusiei la Chișinău.
„Foto, probabil de la Ambasada Rusiei. Îi vedem pe deputații ruși, veniți să monitorizeze ”alegerile” din stânga Nistrului. Îl vedem pe Ambasadorul Rusiei. Și-i vedem pe trădătorii de țară de profesie din PSRM, chemați la Ambasada Rusiei să lingă laba stăpânului din contul acelorași 30 de arginți. Pe când Dodon aleargă pe la Moscova (acolo îi este bussinesul) și-i convinge pe stăpâni cum că: ”La ea totul se ruinează! În primăvară lumea o să-i dea jos!” Scopul urmărit de Dodon e simplu - reluarea finanțării”, a declarat Oazu Nantoi.
Reprezentantul Platformei DA, Dinu Plîngău, a declarat că prin faptul că Igor Dodon îl felicită pe Krasnoselskii comite o înaltă trădare de patrie, un atentat la integritatea teritorială a Republicii Moldova. „Toate astea după ce noi i-am împiedicat 2 ani să introducă planul de federalizare prin sesizarile la Curtea Constituțională. Eu nu înțeleg de ce această rușine încă nu este anchetată de procurori, după ce toată societatea a văzut și înregistrările cu faimoasa pungă. Dacă nu sunt suficiente probele si denunțurile de la procuratură, vom depune și altele”, a afirmat Dinu Plîngău.