Igor Dodon critică poziția președintelui CA, Dragoș Vicol, privind modul cum ar trebui jurnaliștii să reflecte subiectele legate de COVID-19
-
26 Martie 2020 07:15
Președintele Igor Dodon critică dispoziția dată de președintele Consiliului Audiovizualului, Dragoș Vicol, privind modul cum ar trebui jurnaliștii să reflecte subiectele legate de pandemia de COVID-19. Igor Dodon a declarat, la postul public de televiziune Moldova 1, că decizia președintelui CA nu este justificată și ar trebui revăzute formulările acesteia, pentru că nu sunt corecte față de presă.
”Noi trebuie să respectăm libertatea presei. Noi mai mult ca oricând, în situație de criză, avem nevoie de o presă independentă care se expune corect pe toate subiectele de interes public. Această decizie nu este justificată, eu le-aș recomanda să-și revadă această decizie, pentru că induce în eroare opinia publică. Sunt surse media care răspândesc știrile false și trebuie penalizate foarte dur. Dar restul presei – îi rog foarte mult să se informeze din surse oficiale și să nu contribuie la răspândirea panicii. Consider că această decizie (n.r.: emisă de CA) nu este justificată și că trebuie revăzute formulările, pentru că nu sunt corecte față de presă”, a subliniat Igor Dodon.
Menționăm că președintele Consiliul Audiovizualului a adoptat o dispoziție cu titlu executoriu imediat pentru furnizorii de servicii media prin care le indică jurnaliștilor cum trebuie să reflecte subiectele legate de COVID-19.
„În condițiile stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, se va prezenta obligatoriu poziția oficială a autorităților publice competente (Organizația Mondială a Sănătății, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale)”, iar jurnaliștii trebuie să renunțe la „enunțarea propriei opinii, cât și a liberei formări de opinii arbitrare în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19”.
De asemenea, luni, Comisia pentru situații excepționale a decis prin derogare de la Codul Serviciilor Media Audiovizuale ca ședințele CA să fie deliberative cu prezența a patru membri, iar hotărârile să fie adoptate cu votul majorității celor prezenți.