Igor Dodon a discutat cu ambasadorul american James Pettit despre contractul cu Frontera Resources
-
15 Martie 2017 20:38
La o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, James Pettit, președintele țării, Igor Dodon, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu contractul de concesiune a lucrărilor de explorare geologică a hidrocarburilor pe teritoriul Republicii Moldova, cu ulterioara lor exploatare, semnat între Guvern și compania americană Frontera Resources International LLC, transmite IPN.
Pe pagina oficială a Președinției se menționează că șeful statului a anunțat diplomatul american că a solicitat Guvernului să prezinte în regim de urgență toate detaliile cu privire la contractul dat. Principalele obiecții ale președintelui țin de faptul că statul poate da în concesiune doar terenurile care se află în proprietate publică. În cazul în care aria de acțiune a contractului se extinde și pe terenurile unităților administrativ-teritoriale, dar și pe suprafețe de terenuri private este nevoie să fie realizate proceduri speciale de agrement din partea acestora.
În acest context, Igor Dodon a menționat că, dat fiind faptul că o bună parte a ariei contractului vizează teritoriul UTA Găgăuzia, contractul nu putea fi semnat fără acceptul structurilor executive ale regiunii. Chiar și în cazul concesionării doar a lucrărilor, urma să fie solicitat acordul diverselor structuri și, în primul rând, al autorităților publice locale și persoanelor fizice sau juridice pe perimetrul spațiilor cărora ar urma să fie efectuate lucrări sau investigații.
Totodată, există întrebări legate de transparența procedurilor de anunțare a licitațiilor și de semnare a contractului. În acest context, se invocă multiple încălcări ale prevederilor legislației naționale. Igor Dodon a menționat că din informațiile disponibile public apar numeroase întrebări cu privire la capacitatea instituțională, dar și financiară a companiei americane de a desfășura lucrările în conformitate cu obligațiunile contractuale.