Igor Curov, despre situația Covid-19 în R. Moldova | În ultima săptămână am avut 28 de cazuri de import

  • 14 Iulie 2021 14:32
Igor Curov, despre situația Covid-19 în R. Moldova | În ultima săptămână am avut 28 de cazuri de import

Situația epidemiologică din țară, în ultima săptămână, înregistrează o dinamică negativă. Datele au fost prezentate de către Igor Curov, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în debutul ședinței Guvernului, transmite IPN.

„Indexul de contagiozitate a crescut până la 1,05. Aceasta înseamnă că noi avem un risc și un pericol substanțial de creștere a numărului pacienților infectați. În ultima săptămână am avut 28 de cazuri de import, majoritatea din Federația Rusă – 13 cazuri, patru din Marea Britanie, iar restul din alte teritorii”, a menționat responsabilul.

Potrivit lui, până în prezent, circa 800 de mii de persoane s-au vaccinat cu prima doză, iar cu doza doi – peste 380 de mii. Igor Curov a îndemnat populația să se imunizeze contra COVID-19, dar și să respecte cu strictețe restricțiile în vigoare.

În context, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a îndemnat oamenii să dea dovadă de maturitate. Or, potrivit lui, rata de 14% de imunizare cu prima doză este una insuficientă în condițiile în care campania de vaccinare a început pe 2 martie. În opinia sa, reticența populației nu are o explicație. Și dacă oamenii vor să uite de restricții, trebuie să se vaccineze, pentru că doar asta este soluția.

Potrivit datelor MSMPS, până pe 13 iulie, în țară s-au înregistrat 257 588 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Bilanțul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 6 214.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Arhivă Radio Chișinău