Igor Boțan: Marea problemă este că noi, ca societate, nu am fost solidari în condamnarea războiului

  • 01 Aprilie 2022 16:50
Igor Boțan: Marea problemă este că noi, ca societate, nu am fost solidari în condamnarea războiului

Războiul este un rău. Din punct de vedere militar, Republica Moldova este o țară neutră, însă din punct de vedere moral, eu nu cred că noi putem fi neutri, pentru că involuntar vom fi susținători ai răului, a menționat Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, la dezbaterea publică la tema: „Despre starea de spirit a națiunii în stare de urgență și în stare de război”, organizată de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan este de acord cu opinia altui participant la dezbatere, potrivit căruia spiritul solidarității se dezvoltă în mare parte în baza toleranței. „Dar contează foarte mult ce impact final va avea această toleranță. Avem propagandă, iar propaganda trebuie combătută, pentru că propaganda de o manieră agresivă formează atitudinea oamenilor față de acest conflict. Avem noi o unitate de concepții față de acest conflict, care acum se desfășoară pe teritoriul Ucrainei? Eu cred că noi nu avem această unitate de concepții și atitudine, și aceasta ne-o demonstrează sondajele de opinie. Noi pe această platformă am discutat atitudinea moldovenilor față de acest conflict și ce am găsit noi? Că 20% din concetățenii noștri susțin Rusia în acest conflict și consideră justificată această intervenție în Ucraina. 40% dintre concetățenii noștri nu au o opinie și ei sunt victime ușoare ale acestei propagande și doar 40%, mai puțin de jumătate, acceptă că, de fapt, avem un război și Rusia este agresorul în acest război”, a spus expertul permanent al proiectului.

Totodată, expertul a spus că societatea nu are interese comune, și acest lucru este vizibil din reacțiile actorilor politici. „În această situație, Ucraina a făcut acest trend, a cerut să i se recunoască drepturile de integrare europeană. Republica Moldova a semnat această cerere de obținere a calității de candidat pentru integrare în Uniunea Europeană și am văzut reacția opoziției, că e grabă și că trebuie să fie referendum la acest subiect. Lideri din Transnistria au spus că nu li s-a cerut opinia la subiectul respectiv, iar Chișinăul a dat din umeri, spunând că de ce ar fi trebuit să o facem, dacă regiunea transnistreană se declară independentă. Aceste lucruri arată că în această criză profundă, cu impact major, noi mai degrabă suntem răzlețiți decât solidari. Și acest lucru trebuie să îl recunoaștem și mai departe să întreprindem pași concreți pentru a depăși această divizare în societate. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să combatem propaganda”, a opinat Igor Boțan.

El a amintit că Republica Moldova are obligațiuni internaționale în baza Convenției din 1951 privind refugiații, pe care a ratificat-o. „Cetățenii noștri au manifestat solidaritate cu acei ucraineni, dar potențialul țării noastre este foarte limitat. Noi facem eforturi, autoritățile fac eforturi, organizațiile de caritate fac eforturi, simpli cetățeni fac eforturi, dar comunitatea internațională înțelege că potențialul Republicii Moldova este unul limitat. Aceleași obligațiuni le au și statele vecine cu Republica Moldova, și nu doar statele vecine. Și pentru că Republica Moldova este țară vecină cu Ucraina și fluxul primar de refugiați vine prin Republica Moldova, este absolut corect ca demnitarii din statele europene, din altă parte, să viziteze Republica Moldova, să se informeze la fața locului cum se desfășoară acest suport pentru refugiați și să contribuie, inclusiv financiar sau prin alte metode, ca să se facă față acestui val de refugiați. Aceasta este solidaritate la nivel internațional, care se suprapune cu solidaritate la nivel național. Una este solidarizaea în acest proces de administrare a crizei refugiaților și alta este solidaritatea socială în Republica Moldova, pentru că după acest război noi vom trebui să vedem care sunt parametrii acestei societăți, dacă ea poate în continuare să funcționeze așa cum a fost până acum sau poate ar trebui să găsim alte lucruri, care ar putea contribui la solidarizarea societății”, a menționat Igor Boțan.

Expertul a îndemnat oamenii să manifeste în continuare solidaritate cu refugiații, cu atât mai mult cu cât Republica Moldova recepționează ajutoare din partea comunității internaționale. „Dar marea problemă, din punctul meu de vedere, este că noi, ca societate nu am fost solidari în condamnarea războiului și a inițiatorilor războiului. Pe viitor această problemă se va manifesta în societatea noastră. Noi toți ne dorim să fim o societate solidară, numai că interesele grupurilor din Republica Moldova sunt diferite. Va trebui, după acest război, multe lucruri să fie reconsiderate, iar parcursul de mai departe al Republicii Moldova este, deocamdată, incert, până la terminarea acestui război. Modul în care se va termina acest război dintre Rusia și Ucraaina va determina și traseul de mai departe al Republicii Moldova. În orice situație, trebuie să le transmitem cetățenilor mesaje clare, trebuie să promovăm lucruri care contribuie la consolidarea societății, pentru că, altminteri, toți vom avea de suferit de pe urma divizării sociale”, a conchis expertul permanent al proiectului.

Dezbaterea publică la tema „Despre starea de spirit a națiunii în stare de urgență și în stare de război” este ediția a 232-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este desfășurat de Agenția de presă IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir
Meteo Chișinău
9,96
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Thu
16
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău