Igor Boțan, despre șansele celor doi candidați la prezidențiale în al doilea tur de scrutin
-
04 Noiembrie 2020 16:12
Principala lecție învățată pentru concurenți și cetățeni după primul tur al alegerilor prezidențiale, este că sondajele de opinie, dacă sunt făcute profesionist, contează și reflectă corect situația înainte de vot. Cifrele arată că în turul doi șansele sunt 50 la 50. Totul depinde de mesajele și campania electorală făcută de candidați în următoarele zile. De asemenea, contează electoratul lui Renato Usatîi. De asemenea, în turul II va crește mult participarea și cei care nu au fost în primul tur vor veni în al doilea și ei trebuie cuceriți. Opinia a fost exprimată de expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, la dezbaterea publică „Primul tur al alegerilor prezidențiale 2020: lecții învățate și lecții de învățat”, organizate de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan consideră alegerea directă a șefului statului într-o republică parlamentară drept risipă de bani și timp: „Este interesant, dar nu merită”. În opinia sa, organele responsabile politice trebuie sau să anuleze reforma din 2000 și să se revină la un regim semi-prezidențial cu anumite atribuții pentru șeful statului, sau să se revină la alegerea în Parlament a șefului statului: „Altminteri e bătaie de joc de candidați și cetățeni”.
Potrivit lui Igor Boțan, s-a creat impresia că a vectorul orientării geopolitice a lipsit în campania electorală a lui Igor Dodon care nu s-a prezentat la dezbateri, dar în programul său electoral, acesta face o aranjare a priorităților externe și geopolitice. El spune că „Rusia este principalul partener strategic”, urmată de parteneri strategici: China, Turcia, SUA. „Despre Uniunea Europeană, Igor Dodon, nu spune absolut nimic, dar spune că relațiile cu Uniunea Europeană trebuie dezvoltate, dar, în același timp trebuie apărate interesele Republicii Moldova”. În acest fel, consideră Igor Boțan, el și-a manifestat dezacordul public cu DCFTA și uită, spre regret, să spună că Moldova și cu Turcia are un fel de DCFTA și piața de produse alimentare a Moldovei este invadată de produsele turcești mai mult decât de cele europene.
Violeta Ivanonv și Partidul Șor sunt de orientare eurasiatică, chiar dacă nu s-a referit la acest lucru în nici un fel, deoarece, Partidul Șor este fostul Partid Ravnopravie, condus de Valerii Klimenco. Acest partid vede viitorul Republicii Moldova într-o uniune cu Rusia.
„Tot programul electoral al Maiei Sandu este bazat pe suport din partea Uniunii Europene pentru trei fonduri. În programul electoral al lui Andrei Năstase, Moldova este ancorată strategic în UE, la Tudor Deliu există ideea relansării integrării europene. Dorin Chirtoacă și Octavian Țîcu au transmis mesaje clare, precum că „Moldova nu are viitor și poate ajunge în UE prin România”.
Igor Boțan a mai spus că organizațiile societății civile, cele care sunt interesate de procesul electoral liber și corect, sunt asociate în Coaliția pentru Alegeri Libere și Corecte. Această coaliție, din luna martie, cooperează foarte intens cu Comisia Electorală Centrală, care este deschisă și cooperantă. Coaliția a cooperat cu CEC și MAEIE cu privire la deschiderea secțiilor de votare peste hotare. Aici ambele instituții s-au manifestat ca parteneri credibili. În opinia expertului, societatea civilă s-a implicat în procesul electoral și acest fapt este extrem de important.
Dezbaterea publică „Primul tur al alegerilor prezidențiale 2020: lecții învățate și lecții de învățat”, este ediția a 158-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.