Igor Boțan: Dacă se ruinează agricultura ca ramură a economiei, R.Moldova ajunge într-o situație deplorabilă

  • 21 Decembrie 2020 17:54
Igor Boțan: Dacă se ruinează agricultura ca ramură a economiei, R.Moldova ajunge într-o situație deplorabilă

Protestul agricultorilor care a avut loc în ultimele zile la Chișinău, reprezintă, de fapt, a treia fază a protestelor organizate de aceștia, însemnând că primele două faze nu au fost suficiente, oamenii nu au fost auziți. La acest protest, agricultorii au scos în evidență cât sunt ei de importanți pentru Republica Moldova, ce contribuții au ei la economia țării, ce contribuții au la bugetul de stat de pe urma activității lor. „Ei sunt nemulțumiți că trei luni de zile Parlamentul nu a făcut nimic și în loc să se preocupe de rezolvarea problemelor agricultorilor, acesta pur și simplu i-a ignorat, din considerente de ordin pur politic. Orice cetățean cred că înțelege că dacă se ruinează această ramură a economiei, Republica Moldova chiar ajunge într-o situație deplorabilă”. Opinia a fost exprimată de expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, la dezbaterea publică „Ce vor agricultorii? Ce vrea sau nu vrea guvernarea?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Potrivit lui Igor Boțan, acum, după 3 faze ale protestului, oamenii au ajuns la nivelul când impun condiții politice. În contextul în care Guvernul și Parlamentul nu au capacitatea de a lua decizii și rezolva problemele, „atunci de ce ei mai trebuie?”. „Pentru că 2020 a fost an electoral, Guvernul a menajat alte segmente sociale. Agricultorii au ieșit să protesteze nu atât pentru că vor venituri, ci pentru că au ajuns la limita disperării”. A spus el.

Expertul și-a exprimat speranța că protestul care va fi reluat mâine va rămâne în albia legalității. În opinia sa, este important ca protestul să continue, pentru ca parlamentarii să înțeleagă că există o forță cu pondere care este necesară. Igor Boțan crede că evenimentele vor fi în desfășurare, dar depinde de calitatea protestului agricultorilor.

În altă ordine de idei, expertul a remarcat că, pe lângă faptul că anul 2020 a fost unul foarte dificil pentru agricultură, el a mai fost și un an electoral. „Evident, cei de la guvernare s-au îngrijit ca în anul electoral să ofere cadouri unor categorii de alegătorilor. Dar Parlamentul a plecat în vacanță la mijlocul luni iulie și lunile care au urmat nu au muncit, pe când politica bugetar-fiscală trebuia pe sfârșitul sesiunii de vară să fie în linii mari gata, ca să existe predictibilitate. Nimic din aceste lucruri nu au existat. S-au terminat alegerile, iar la începutul lunii decembrie toată lumea a rămas șocată când au apărut zeci de proiecte nediscutate, încălcând legea privind transparența decizională. Nu s-a discutat nici cu agricultorii care din august au început protestele. Deputații votează politica bugetar fiscală și le spun că nu au bani, le dau câteva sute de lei la hectar, iar aceasta este insuficient pentru a achita datoriile și pentru a începe lucrările agricole în noul an”, a spus el.

Igor Boțan a menționat că Igor Dodon a promis ceva timp în urmă că rezolvă problema exporturilor moldovenești pe piața rusească, dar nu s-a făcut nimic. Moldova a rămas în situația că există o oarecare lista care se negociază în ajun de alegeri pentru anumite firme care sunt preponderent din regiunea transnistreană și din Găgăuzia, iar agricultorii moldoveni ajung prin interpuși pe piața rusă, pierzând și din puținul venit pe care îl au.

Protestul agricultorilor, consideră expertul permanent al proiectului, este împins în sfera politicului din cauza izolării internaționale a țării, punerii agricultorilor moldoveni într-o situație defavorabilă față de vecini, dar și lipsei consultărilor cu ei. „În mod surprinzător, deciziile le iau o majoritate care este văzută specific. Socialiștii, Partidul Șor și rămășițele din partidului lui Plahotniuc, entități legate de doi fugari. Acești oameni formează în Parlament un fel de majoritate, deși refuză să o recunoască, care adoptă decizii de o manieră sfidătoare. Dacă anul 2020 a fost unul electoral, atunci și 2021 va fi unul electoral, iar accentul se pune pe grupurile vulnerabile care reprezintă bazinul electoral al unor grupuri politice. Celelalte forțe politice din Parlament încearcă să discute cu agricultorii, iar componenta politică a protestelor trebuie luată în considerare, a spus expertul.

Potrivit lui Igor Boțan, „factorul Șor și Plahotniuc” implicat în procesul de adoptare a legilor ridică semne de întrebare. Este cinic ca forțele politice conduse de cei care acum sunt fugari și care sunt principalii actori în furtul miliardului, abrogă legea miliardului, și le spun agricultorilor, „iată de unde vom găsi bani”, eventual, pentru compensații. Acesta fiind un scenariu surrealist care îi supără pe oameni”, afirmă el..

Dezbaterea publică „Ce vor agricultorii? Ce vrea sau nu vrea guvernarea?”, este ediția a 164-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău