IDIS Viitorul | R.Moldova se depopulează destul de activ. De la obținerea independenței populația țării s-a redus cu un milion și jumătate

  • 26 Iulie 2021 09:47
IDIS Viitorul | R.Moldova se depopulează destul de activ. De la obținerea independenței populația țării s-a redus cu un milion și jumătate

De la obținerea independenței și până în prezent, populația Republicii Moldova s-a redus cu un milion și jumătate. Numărul cetățenilor moldoveni este acum de 2 milioane 900 de mii, inclusiv cetățenii din stânga Nistrului, unde sunt puțin peste 300 de mii de cetățeni moldoveni. Încet, Republica Moldova se apropie de nivelul populației pe care îl avea în anul 1955. Datele au fost prezentate de către Veaceslav Ioniță, expert în politici economice al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, în cadrul unei noi ediții a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, realizată în colaborare cu Privesc.eu.

Expertul a spus că, în prezent avem patru tipuri de cetățeni moldoveni: cei din dreapta Nistrului, care se află pe loc, acasă; cei din dreapta Nistrului, care se află peste hotare; cei din stânga Nistrului, care se află în stânga Nistrului și cei din stânga Nistrului, care se află peste hotare. „Avem și 100-150 de mii de oameni plecați temporar peste hotare, care nu intră în statistica celor plecați. De aceea, putem spune că numărul moldovenilor plecați peste hotare este cu mult mai mare decât numărul din statistică, deoarece sunt și acei care fac naveta de scurtă durată”, a spus expertul.

Potrivit economistului, Republica Moldova se depopulează destul de activ. În 1991 populația țării a ajuns la 4 milioane 364 de mii, inclusiv stânga Nistrului unde erau 731 de mii. Astfel, timp de 30 de ani, numărul cetățenilor moldoveni aflați pe loc, acasă, s-a redus cu un milion și jumătate, cu 1 milion și 036 de mii în dreapta Nistrului. În stânga Nistrului populația s-a redus de 2,4 ori, de la 731 de mii la 306 mii, sau cu 425 de mii de cetățeni. „Nu cred că veți găsi în Europa o altă țară, sau o altă regiune, unde avem o așa depopulare cum se întâmplă în stânga Nistrului”, a opinta analistul economic.

Veaceslav Ioniță afirmă că în prezent suntem 2 milioane 900 de mii de moldoveni, inclusiv cu cei din stânga Nistrului. „Dacă se va continua trendul acesta, vom ajunge la nivelul anilor 1950. Și mă tem să mă gândesc ce va fi în viitor”, a menționat economistul. În opinia sa, sunt trei factori care au determinat reducerea populației. Este vorba de sporul natural negativ înregistrat aici în țară; migrația definitivă a cetățenilor care au plecat peste hotare și s-au dezis de cetățenia moldovenească sau cea a autoproclamatei regiuni transnistene și migrația temporară. 

Expertul a mai comunicat că în ultimii 30 de ani, pe malul drept al Nistrului s-au născut cu 69 de mii de copii mai puțin decât numărul persoanelor decedate. Estimativ, ar fi vorba de încă 27 de mii de cetățeni din stânga Nistrului. Astfel, cu 100 de mii de cetățeni mai mulți au murit, decât care s-au născut. „Așa ceva nu a mai fost în istoria țării noastre. Este cea mai mare dramă prin care trece poporul nostru - faptul că noi pur și simplu dispărem ca națiune”, a comunicat expertul.

Veaceslav Ioniță mai menționează că din partea dreaptă a Nistrului peste hotare se află 932 de mii de cetățeni, iar din stânga Nistrului - 158 de mii. Din dreapta Nistrului, fiecare al patrulea cetățean este plecat peste hotare sau 26% sau, iar din stânga Nistrului - 33 la sută, sau fiecare al treilea cetățean. De fapt, migrația și plecarea cetățenilor din stânga Nistrului este cu mult mai puternică. „Depopularea regiunii din stânga Nistrului este cu mult mai mare decât a celei din dreapta Nistrului și este condiționată de doi factori: numărul mare de cetățeni care au plecat definitiv din regiune și numărul mare de cetățeni care se află peste hotarele regiunii în căutarea unui loc de muncă”, menționează Veaceslav Ioniță.

Vorbind despre ponderea populației Republicii Moldova în populația globală, expertul susține că în 1961-1970 era de 0,1%, iar în 2020 am ajuns să reprezentăm 0,05%, în condițiile în care populația globului este în creștere. Iar dacă luăm doar populația care nemijlocit se află în țară reprezentăm 0,04% din populația globului, o reducere de 2,5 ori față de acum 50 de ani. „Această scădere este legată de migrația definitivă, de sporul natural negativ și de migrația temporară”, a spus expertul.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, în ultimii cinci ani avem cea mai mică creștere a populației din ultimii o sută de ani și cea mai mică rată a natalității, care scade anume în perioada când avem cea mai mare pondere a migrației.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău