Ideal ar fi ca odată cu prezidențialele să aibă loc parlamentare anticipate, Igor Dodon
-
22 Mai 2020 11:41
Președintele Igor Dodon susține că ar fi ideal dacă, odată cu alegerile prezidențiale, stabilite pentru 1 noiembrie, ar avea loc și alegeri parlamentare anticipate. Potrivit șefului statului, Partidul Socialiștilor s-a adresat Curții Constituționale pentru a vedea dacă acest lucru este posibil și, în cazul în care o astfel de posibilitate există, soluția tehnică va fi identificată și acest lucru se va organiza rapid, transmite IPN.
„După cum cunoașteți, în această săptămână, la propunerea mea, Parlamentul a decis că în acest an alegerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie. Este o decizie importantă, deoarece trebuie să dăm un semnal clar că actuala conducere nu are intenția să prelungească mandatul președintelui. Potrivit legii, vor fi alegeri directe ale președintelui și ele vor avea loc pe 1 noiembrie”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.
Legat de situația epidemiologică, președintele speră că situația din toamnă va permite desfășurarea alegerilor. „Dacă Parlamentul va declara stare de urgență, atunci, potrivit Constituției, toate alegerile se anulează sau se amână. Astfel, dacă toamna vor fi multe cazuri de coronavirus, vom fi nevoiți să amânăm alegerile. Eu însă voi insista ca totuși alegerile să se desfășoare toamna”, a nota șeful statului.
Întrebat despre cât ar mai putea ține coaliția de guvernare dintre PSRM și Partidul Democrat, Igor Dodon a declarat că, dacă din această majoritate parlamentară mai pleacă doi-trei deputați, atunci e mai bine ca Parlamentul să fie dizolvat. Coaliția PSRM-PDM va funcționa „câteva săptămâni, câteva luni, probabilitatea este destul de mare”, crede șeful statului. El a mai spus că, în condițiile în care un deputat a fost testat pozitiv la COVID-19, parlamentarii trebuie să stea în autoizolare 14 zile și există probabilitatea că următoarele două săptămâni ședințe ale Parlamentului nu vor avea loc.
Cât despre Guvernul condus de Ion Chicu, președintele a declarat că este firesc să existe critici, însă executivul își îndeplinește atribuțiile și face față pandemiei. Dacă în coaliție vor fi mai puțin de 50 de mandate, va urma o ședință comună cu premierul și cu președintele Parlamentului pentru a decide dacă are sau nu are sens să rămână guvernul actual în lipsa unei majorități parlamentare.
„Eu nu cred că va fi posibil atât de simplu de numit un nou guvern în această situație. V-am spus, în Parlament e haos total. Eu nu cred că dreapta o să riște, deși m-aș bucura, să riște să meargă cu Plahotniuc să numească un nou guvern. Iar dacă o să-și asume o astfel de responsabilitate, să semneze, atunci să înainteze candidatura președintelui și noi o să ne gândim”, a mai spus Igor Dodon.