Iași/Frontieră: Aproape 1.300 de fiole cu testosteron ascunse în motorul unei mașini
-
22 Ianuarie 2016 15:23
Aproape 1.300 de fiole cu testosteron au fost confiscate de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, substanțele dopante fiind descoperite într-un loc special amenajat în galeria de admisie a motorului unei mașini.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, Denis Mihaela Lazăr, a declarat, vineri, că polițiștii de frontieră și inspectorii vamali au descoperit într-un Audi A8, înmatriculat în Bulgaria, 1.294 fiole ce conțin testosteron, substanță dopantă cu grad mare de risc, din categoria celor interzise prin lege, informează Agerpres.
‘Polițiștii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport. Într-un loc special amenajat în galeria de admisie a motorului autoturismului, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, au fost descoperite fiolele inscripționate ‘Testosterona E’. Aceasta este o soluție injectabilă care conține testosteron, substanță dopantă cu grad mare de risc, inclusă în lista substanțelor interzise’, a declarat comisar Denis Mihaela Lazăr.
Potrivit sursei citate, substanțele interzise cât și autoturismul au fost confiscate. De asemenea, contrabandistul a fost amendat cu 48.000 lei.