Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin

  • 01 Mai 2023 08:00
Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin

„De fapt, în loc de găsirea unor soluții adecvate pentru susținerea veteranilor, liderii socialiștilor moldoveni s-au preocupat de propriile interese – finanțarea ilegală a partidului lor, din banii Gazrpom-ului rusesc, câte $700 – 800 mii lunar. Acești bani, care s-au scurs printre degetele liderului socialist, erau tocmai suficienți pentru ca veteranilor de război să li se majoreze alocațiile de 10 ori, de la 10 mii până la 100 mii lei (~€5000)...”

Alocații bănești vs. felicitări

În Republica Moldova, pornind de la capacitățile modeste de care dispune statul, a fost elaborat cadrul legal pentru susținerea diferitelor categorii de veterani, în special a celor de război. Elaborarea și dezvoltarea cadrului legal menționat a devenit un proces firesc de exprimare a recunoștinței și a grijii față de cei care în virtutea circumstanțelor au fost nevoiți să treacă prin calvarul războaielor și să supraviețuiască. De aceea, nu încape îndoială că inițiativele de ajutorare a veteranilor sunt binevenite, dacă răspund necesităților beneficiarilor și nu a șmecherilor care le lansează.  

Vorba e că în ultima vreme a început să se profileze un fenomen ciudat, grija față de veterani este manifestată în mod ostentativ de opoziția parlamentară comuno-socialistă. Astfel, recent opinia publică a fost surprinsă de inițiativa fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), care a propus o inițiativă legislativă privind alocarea unui ajutor financiar unic în valoare de 100 de mii de lei veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei, în ajunul Zilei Victoriei.

Inițiativă de majorarea de 10 ori a alocațiilor unice pentru veteranii de război nu este singulară. Anterior, în 2021, BCS a mai propus un proiect de lege privind copiii războiuluireferitor la toți cei care, la 2 septembrie 1945 aveau sub 19 ani. Numărul lor este de aproximativ 107,5 mii și pentru aceștia erau prevăzute garanții sociale, inclusiv o plată lunară de 500 de lei, privilegii pentru călătoriile în transportul public, primirea tichetelor pentru tratament etc. Șmecheria BCS a constat în faptul că a estimat costul inițiativei respective la 54 milioane lei anual. De fapt, cel mai elementar calcul arăta că costul este de peste 645 milioane lei (107 551 persoane x 500 lei x 12 luni = 645 306 000 lei).

De dragul efectelor propagandistice, autorii proiectului BCS au comis o eroare de calcul de aproximativ 12(!) ori. Dar asta contează mai puțin, ceea ce contează cu adevărat este manifestarea publică a grijii față de copiii războiului. Și aici se ivește o întrebarea nevinovată – de ce grija comuno-socialiștilor moldoveni față de veterani și copiii războiului se manifestă brusc atunci când ajung în opoziție? Doar socialiștii au fost la guvernare aproximativ doi ani de zile, în perioada noiembrie 2019 – august 2021, având posibilitatea să-și realizeze toate proiectele de susținere a categoriilor menționate. Adevărul este că aflându-se la guvernare liderii socialiști erau preocupați de evitarea cheltuielile bugetare suplimentare, iar grija față de veterani și-o exprimau prin felicitări la domiciliu.  

Susținerea veteranilor în spațiul CSI și de către aliații coaliției antihitleriste

Este de mare utilitate compararea alocațiilor pe care veteranii de război din diferite state le primesc cu ocazia zilei Victoriei – 9 mai. În anul 2022, de exemplu, un șir de țări din Comunitatea Statelor Independente (CSI) a acordat, cu ocazia zilei de 9 mai, suport unic veteranilor, după cum urmează: Kazahstanul – $2200; Rusia – $138; Belarus – $543; Moldova – $530; Uzbekistan – $1339; Tadjikistan – $240; Azerbaidjan – $882 etc.

Spre deosebire de spațiul CSI, în statele coaliției antihitleriste suportul pentru veteranii războiului este unul permanent. Asta pentru ca veteranii care și-au riscat viața și sănătatea să se poată bucura constant de grija statului și societății, nu doar ocazional. Astfel, orice veteran britanic primește pensie în funcție de gradul militar și de severitatea rănilor. Plățile lunare variază, fiind de aproximativ $2200, putând ajunge până la $10 mii. Dacă e necesar, statul plătește suplimentar o asistentă pentru ajutorarea veteranului. În SUA, veteranii primesc un adaos lunar la pensie de aproximativ $1200. Prin contrast, în Rusia, care este inimaginabil de bogată, veteranii primesc de zeci de ori mai puțin. De aceea, a fost curios să se afle la ce visează veteranii de război din Rusia pentru a-și îmbunătăți viața. În acest scop fost elaborată o platformă electronică specială din care aflăm că veteranii ruși, ajunși la vârste de peste 90 de ani visează să obțină, fie o mașină de spălat, fie un frigider sau un televizor, ori să fie ajutați la repararea locuințelor etc. 

Din datele afișate mai sus putem desprinde că un șir de state din cadrul CSI, unele destul de sărace, își permit să fie mult mai generoase în raport cu veteranii de război, decât Rusia, unde regimul putinist a inventat simboluri noi, străine veteranilor războiului timp de 6 decenii, precum panglica Sfântul Gheorghe sau tot felul de marșuri, în timpul cărora de curând se scandează „Можем повторить!” (Putem repeta!). Aceasta este lozinca prin intermediul căreia regimul putinist a început pregătirea populației pentru un nou război, crezând că va fi unul victorios. Și într-adevăr, la 24 februarie 2022, Rusia s-a angajat în repetarea ororilor războiului, invadând țara vecină – Ucraina. Este una dintre cauzele care fac ca suportul pentru veteranii de război în Rusia să fie de aproximativ 8 ori mai mic decât în Kazahstan sau de 4 ori mai mic decât în Republica Moldova, care nu beneficiază de pe urma rentei de extracție și vânzare a bogățiilor naturale.

Apropo, printre cei care au avut de suferit de pe urma Можем повторить! sunt și veterani ai celui de al Doilea Război Mondial. Astfel, chiar în ajunul zilei de 9 mai 2022 armata rusă a bombardat o localitate din Ucraina, distrugându-i casa unui veteran, care o lună mai târziu a decedat de pe urma rănilor și suferințelor. Și mai dramatică s-a dovedit a fi soarta unui fost deținut dintr-un lagăr de concentrare nazist, care a supraviețuit oroarea nazistă, fiind ucis la vârsta de 96 de ani, de către purtătorii panglicii Sf. Gheorghe. S-a întâmplat peste aproximativ o lună de la invadarea rusească a Ucrainei. Istorii de acest gen sunt multe. Așa funcționează lozinca Можем повторить! și acționează purtătorii panglicii Sf. Gheoghe.

Pledoaria pentru soarta veteranilor sau pentru propriile interese?

Coaliția comuno-socialistă din Republica Moldova este una ipocrită nu numai pentru că își permite să speculeze cu cifrele, propunând majorarea de 10 ori a alocațiilor pentru veterani sau introducerea alocațiilor pentru copiii războiului, lucruri pe care, dacă erau cu adevărat interesați de ele, le-ar fi putut realiza acum 2-3 ani, când guvernau țara, nu era război și când prețurile la agenții energetici erau de 4-5 ori mai mici. Ipocrizia comuno-socialistă iese în evidență și fiindcă preocupându-se în vorbe de un război ce a avut loc acum 80 de ani, refuză categoric să-și exprime atitudinea față de un război de ocupație, care se desfășoară actualmente și care a distrus sorțile a zeci de milioane de oameni, făcând sute de mii de victime. Mai cu seamă că acest război comportă riscuri imense de securitate pentru Republica Moldova.  

Dacă pe comuno-socialiștii moldoveni i-ar fi interesat cu adevărat soarta veteranilor, liderii acestora ar fi pledat, de exemplu, în favoarea constituirii în cadrul CSI a unui fond comun pentru veteranii de război, astfel încât aceștia să poată beneficia de alocației suficiente pentru un trai decent. Doar veteranii ar fi trebuit să fie considerați comuni pentru întreg spațiul CSI, întrucât ei au fost trimiși la război de aceiași țară. De fapt, în loc de găsirea unor soluții adecvate pentru susținerea veteranilor, liderii socialiștilor moldoveni s-au preocupat de propriile interese – finanțarea ilegală a partidului lor, din banii Gazrpom-ului rusesc, câte $700 – 800 mii lunar. Acești bani, care s-au scurs printre degetele liderului socialist, erau tocmai suficienți pentru ca veteranilor de război să li se majoreze alocațiile de 10 ori, de la 10 mii până la 100 mii lei (~€5000).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:98 %
Vint:2,57 m/s
Thu
0
Fri
0
Sat
4
Sun
5
Mon
11
Arhivă Radio Chișinău