Hunter Biden se apără pentru prima dată în fața atacurilor lui Donald Trump

  • 14 Octombrie 2019 10:10
Hunter Biden se apără pentru prima dată în fața atacurilor lui Donald Trump

Hunter Biden, fiul fostului vicepreședinte american Joe Biden, și-a apărat duminică pentru prima dată activitatea în Ucraina și China, după criticile președintelui Donald Trump, care la rândul său este implicat într-o anchetă care ar putea duce la destituirea sa, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Hunter Biden, care a rămas tăcut luni întregi în fața atacurilor, a transmis prin avocatul său că a renunțat la consiliul de administrație al unei companii chineze care a fost subiectul criticilor din partea lui Trump și a aliaților săi.

El a adăugat că nu va lucra pentru o companie cu capital străin în cazul în care tatăl său este ales președinte în 2020.

"Hunter a întreprins aceste activități în mod independent. Nu a crezut de cuviință sa le discute cu tatăl sau, nici nu a făcut-o", a declarat avocatul său, George Mesires, într-un comunicat.

Camera Reprezentanților, aflată sub controlul opoziției democrate, a lansat o investigație parlamentară care ar putea conduce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreședinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcția de președinte al SUA, și a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigației, Camera Reprezentanților a trimis citații prin care le solicită unor membri ai Administrației de la Washington participarea la audieri și furnizarea documentelor referitoare la contactele președintelui Donald Trump cu Ucraina.

Ca reacție, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii dețin majoritatea, a anunțat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupție în Ucraina.

Sursa: Mediafax

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,6 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău