Hotărârea privind prelungirea stării de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial

  • 30 Mai 2023 10:38
Hotărârea privind prelungirea stării de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea privind prelungirea stării de urgență în Republica Moldova a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.

Starea de urgență a fost prelungită cu 60 de zile, începând cu data de 4 iunie. Decizia a fost motivată de riscurile și amenințările generate de războiul Federației Ruse în Ucraina. De asemenea, se constată că țara noastră este expusă amenințărilor asimetrice și a unui larg spectru de manifestări ale războiului hibrid, scrie sursa citată.

Totodată, a fost enunțat riscul unor noi atacuri cibernetice asupra instituțiilor publice și a infrastructurii critice naționale. În acest context, Republica Moldova ar avea nevoie în continuare de mecanismele legale circumscrise stării de urgență, pentru a gestiona eventuale evoluții imprevizibile.

Astfel, pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățenii Republicii Moldova și alte persoane aflate pe teritoriul țării.

Starea de urgență a fost instituită la 24 februarie 2022, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:4,12 m/s
Mon
9
Tue
11
Wed
10
Thu
13
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău