Hipodromul Ploiești, mica „Anglie” hipică a României, start în noul sezon de Ziua Reginei

  • 26 Martie 2023 18:30
Hipodromul Ploiești, mica „Anglie” hipică a României, start în noul sezon de Ziua Reginei

Duminică, 26 martie 2023, chiar de Ziua Reginei Margareta, Custodele Coroanei Române, Hipodromul Ploiești dă „startul” noului sezon hipic ce anunță multe surprize frumoase pentru iubitorii curselor de cai de la noi din țară, scrie romanialibera.ro.

Cine ajunge în Ploiești dinspre București vede cu siguranță, pe partea dreapta a drumului, singurul hipodrom autentic al României, ce a fost extins și modernizat începând cu anul 2014, lucrări ce s-au terminat în luna octombrie a anului 2016.

Locul pe care se află acum Hipodromul Ploiești aduce un pic din exterior cu celebra casă și fermă Southfork a familiei Ewing din captivantul serial al anilor 90, Dallas.

Interiorul hipodromului, însă, este amenajat în așa fel încât te face să crezi că ai ajuns pe un circuit hipic din Anglia. Tribuna este largă, iar la ultimul nivel al ei, vara, se aranjează mese în aer liber cu diferite ocazii, atunci când sunt curse jos. Există și un restaurant în interior, cu geamuri care dau spre arena hipică, unde cei sosiți pot servi masa și privi la întrecerile ce se desfășoară, dacă vremea este caniculară ori este foarte frig în tribună.

Jos, lângă circuitul hipic, este un spațiu amenjat pentru premierea câștigătorilor cu un podium ce servește mereu ca loc de desfășurare a ceremoniilor de după curse, unde mai ales copiii se înghesuie să facă poze cu premianții.

Istoria Hipodromului Ploiești este fascinantă, având rădăcini până în perioada interbelică

Teritoriul pe care se află acum Hipodromul din Ploiești este menționat încă din anii ‘20 ca unul dintre cele trei potențiale parcuri exterioare ale Ploieștiului, alaturi de Crângul lui Bot și Păulești.
Începuturile Hipodromului Ploiești le găsim în perioada interbelică. Totuși, dezvoltarea fenomenului hipic de la Ploiești a avut loc după cel de-al doilea război mondial, în special după 1960, când Hipodromul de trap din București este demolat din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu Dej.

Acum, Hipodromul Ploiești este capitala hipismului din România. Arena are o istorie hipică impresionantă. Se spune că, pe 26 martie 1961, unul dintre cei mai cunoscuți driveri ai României, Mircea Ștefănescu, i-a încolonat pe cei 200 de cai de la hipodromul bucureștean și i-a adus la Ploiești, drumul fiind parcurs în 9 ore. În prima duminică a lunii aprilie a aceluiași an a avut loc primul Derby de trap la Ploiești, câștigat chiar de Mircea Ștefănescu, cu armăsarul Florinel.

Inițial, clădirea principală, tribunele și turnul arbitrilor se aflau pe partea opusă actualei construcții. Conform cronicilor vremii, recordul de spectatori s-a consemnat la Derbyul de Trap din 1970, câștigat de armăsarul Talion, condus de Gheorghe Tănase, la care au asistat circa 11.000 de oameni.
În 1983, s-a dat în folosință o nouă tribună principală, modificându-se atât locul de plecare în curse, cât și sosirea.

În 2014, la Hipodromul Ploiești s-au demarat ample lucrări de modernizare și extindere, care au fost finalizate în luna octombrie a anului 2016.

Noua construcție are două piste, una pentru trap și una pentru galop, precum și o cale de rulare pentru mașina arbitrilor, ambulanță și alte servicii. Hipodromul are 7 grajduri, fiecare cu câte 27 de boxe și cabinet veterinar pentru caii aflați sub tratament.
Noua tribună este compusă din două corpuri distincte, având un total de 1200 de locuri. Hipodromul mai este prevăzut cu instalații preepurare și spații depozitare sulky, spațiu de întreținere și depozitare materiale, spațiu pentru furaje și depozitare temporară deșeuri și spațiu pentru înșeuare.

Prima reuniune oficială de trap pe noul Hipodrom a avut loc sâmbătă, 15 aprilie 2017. În incinta hipodromului Ploiesti pe lângă cursele de trap și galop, iubitorii de cai pot lua si lectii de echitatie.

Poziția Hipodromului Ploiesti în lungul Bulevardului București, ca principală arteră de acces în Ploiești, formează împreună cu Universitatea de Petrol și Gaze o Poartă de Intrare autentică în orașul lui nenea Iancu.

Alexandru Marghiloman, premierul care a reușit unirea Basarabiei cu România în 1918, cel mai cunoscut câștigator de derby-uri al României

Istoria curselor de trap are rădăcini adânci, în acest moment Hipodromul Ploiești fiind principala arenă hipică din România.

Totodată, Derby Român reprezintă cea mai importantă cursă de galop din România încă din 1875. Denumirea de “Derby” provine din Anglia și s-a folosit prima dată în mai 1780 când s-a alergat primul Derby din istorie, în Anglia, bineînțeles.

Atât în România, cât și în țările cu tradiție în cursele de cai, Derby-ul este cea mai importantă cursă de cai.

Derby-ul Român este o cursă ce se aleargă pe distanța de 2400 m și este destinată exclusiv cailor pursânge englez (Thoroughbred) de trei ani, născuți în România sau importați în anul nașterii. O altă regulă importantă este că iepele au o descărcare de 1.5-2.5 kg față de armăsari pentru a echilibra șansele în cursă, iar jocheii nu trebuie să cântărească mai mult de 58 kg.

Alergarea Derby-ului este strâns legată de Jockey Club Român, deoarece istoricul Club, fondat în ianuarie 1875, a înființat și dezvoltat prestigioasa cursă.

Primul Derby Român s-a alergat în iulie 1875 la București pe distanța de 2000 m și a fost câștigat de iapa Gizelda a lui Alexandru Balș. Între anii 1875 și 1885 Derby-ul s-a alergat pe distanța de 2000 m, între anii 1886 și 1895 pe distanța de 2200 m, iar începând cu anul 1896 s-a alergat pe distanța clasică de 2400 m. Ultimul Derby Român pe distanța de 2400 m s-a alergat în 1960 la Hipodromul Băneasa.

Și pentru că de multe ori nimic nu este întâmplător, deschiderea sezonului hipic la Ploiești(26 martie 2023), în preajma datei de 27 martie, când se celebrează 105 ani de la Unirea Basarabiei cu României, are legătură cu Alexandru Marghiloman, prim-ministrul Regatului României de la acel moment.

Alexandru Marghiloman, cunoscut ca “părintele hipismului românesc”, a câștigat în timpul vieții de 25 de ori Derby Român, iar după decesul său (10 mai 1925), un cal care se născuse cu puțin timp înainte ca el să moară a câștigat în 1928 ultimul Derby Român pentru Grajdul Marghiloman, al 26-lea.

Pe 27 martie, lângă Chișinău, la Ialoveni, politicianului român, îndrăgostit de cursele de cai, îi va fi dezvelită o statuie, alături de Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, de la momentul reunirii Basarabiei cu România.

Cursele regale, o tradiție renăscută la Hipodromul Ploiești

Tradiția hipică în România este legată de Familia Regală și de Jockey Club.

Jockey Club Român a fost înființat oficial pe data de 8 ianuarie 1875 la București și a fost al 3-lea din lume, după cel similar din Anglia. Denumirea completă a fost și încă este “Societatea de Încurajare pentru Îmbunătățirea Rasei Cailor în România – Jockey Club”, denumire împrumutată de la francezi.

Conform Statutului elaborat în anul 1875, Regii României sunt președinți de onoare ai Jockey Club Român.

Bazele Jockey Club Român s-au pus în toamna anului 1874 la inițiativa lui Sir Stephen Bartlett Lakeman și a baronului Vivian (consulul Angliei în România), având susținerea unor “grei” din acea perioadă, precum: Generalul Gheorghe Manu, Dimitrie Sturdza, Grigore Cantacuzino, Ioan Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Balș, Lascăr Catargiu, Ioan Lahovary, Dimitrie Ghika, Ioan Ghika, Alexandru Lahovary, Sutzu Nicolae, Alexandru Stirbey, locotenentul Moruzi, generalul Ioan Emanoil Florescu.

Domnitorul Carol I, ca președinte, a inaugurat Jockey-Clubul Român în sala mare a Clubului și, după discursul vicepreședintelui Dimitrie Ghica, ridică paharul în cinstea fondatorilor și membrilor Clubului, căruia îi dorește un deplin succes: „ Am venit cu cea mai mare plăcere în mijlocul dumneavoastră spre a inaugura Clubul, care poate ajunge de un adevărat folos pentru țara noastră, ocupându-se cu îmbunătățirea rasei cailor. Prin realizarea acestui frumos scop, sper că al nostru cal va recâștiga reputația ce a avut în Europa încă la începutul acestui secol. Urmând ca silințele Clubului să fie încoronate de un bun succes, ridic acest pahar în sănătatea fondatorilor și membrilor săi. Să trăiți!”

Evenimentul de duminică, 26 martie 2023, este dedicat aniversării Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române

Premiul de deschidere al sezonului hipic, Gheorghe Tănase, va fi decernat în cadrul primei alergări de trap a calendarului competițional de la Ploiești, întreaga manifestare fiind dedicată aniversării Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.

Hipodromul Ploiești găzduiește, duminică, 26 martie, prima reuniune hipică din acest an, așa că iubitorii turfului sunt așteptați, începând cu ora 10:00, la evenimentul pe care Clubul Sportiv Municipal Ploiești, sub autoritatea Consiliului Local Ploiești și a Primăriei Municipiului Ploiești.


Evenimentul principal al zilei va fi, ca de fiecare dată la debutul sezonului, „Premiul de Deschidere – Gheorghe Tănase”, cursă programată să înceapă la ora 11:00 și dedicată memoriei unuia dintre marii antrenori și driveri de pe Hipodromul Ploiești, câștigător a nu mai puțin de 7 Derby-uri de Trap ale României!


Reuniunea va debuta la ora 10.05 cu Premiul Bătăuș, va continua la 10:30 cu Premiul Arena, după care vom asista la „Premiul de Deschidere – Gheorghe Tănase”, care are la start nouă dintre cei mai valoroși cai de pe Hipodromul Ploiești.

Primul eveniment hipic al anului se va închide cu Premiul „Supermarket La Cocoș”, programat să înceapă la ora 11:30.

Cu prilejul evenimentului de debut al sezonului, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, partener statornic al Complexului Hipodrom, va propune un moment artistic susținut de către Cvartetul “Chronos”.

Totodată, cei mai mici dintre spectatori se vor putea plimba și de această dată gratuit cu calul Mokka (în intervalul 10:15-11:45) pentru copii urmând să se amenajeze și un „fun corner” în zona tribunei, unde se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaților Complex Hipodrom.

În pauzele dintre curse, cei prezenți vor putea asista și la demonstrații ale sportivilor secției de box a CSM Ploiești, maestrul Titi Tudor urmând să-i aducă în fața publicului pe campionii uneia dintre cele mai populare secții ale clubului.
Prețul unui bilet de acces la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit”, au transmis organizatorii evenimentului hipic.

De altfel, curse regale vor mai fi și pe 7 mai, Premiul „ Independenței” și Premiul „ Europei”, 9 iulie, Marele Derby Regal al României, 3 septembrie, „ Regele Ferdinand”-Premiul Cailor de 3 ani, 15 octombrie, „ Regele Carol I”- Premiul Cailor de 2 ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:96 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău