Hărțuirea și victimizarea vor fi pedepsite contravențional
-
15 Decembrie 2022 12:50
Modificările legislative care au scopul de a îmbunătăți mecanismele de protecție împotriva discriminării au fost adoptate de Parlament, astăzi, 15 decembrie.
Inițiativa legislativă a fost elaborată în contextul Planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și are scopul de a înlătura deficiențele cadrului normativ în acest domeniu, anunță Serviciul de presă al legislativului.
Documentul prevede extinderea criteriilor de nediscriminare, îmbunătățirea colectării de date în materia egalității, monitorizarea, evaluarea și raportarea anuală a rezultatelor și consolidarea cadrului instituțional. Totodată, Codul contravențional a fost completat cu noțiunile de „hărțuire” și „victimizare”. Astfel, va fi sancționat orice comportament nedorit care conduce la crearea unui mediu intimidant, ostil sau ofensator, având drept scop sau efect lezarea demnității unei persoane. De menționat că hărțuirea de conotație sexuală rămâne a fi sancționată de Codul penal.
O altă prevedere a documentului este completarea Legii cu privire la asigurarea egalității cu criterii discriminatorii, inclusiv cele referitoare la originea socială, națională, statut social, stare de sănătate, opinii politice sau orice alte opinii. Includerea acestor criterii derivă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
PROIECTUL de lege a fost votat, în a doua lectură, de 53 de deputați.