Guvernul transferă sute de milioane de lei pentru plata subvențiilor către agricultori

  • 17 Noiembrie 2023 14:53
Guvernul transferă sute de milioane de lei pentru plata subvențiilor către agricultori

De luni începe transferarea plăților bănești din suma de 200 de milioane de lei alocată pentru subvenționarea agricultorilor, iar de plăți vor beneficia în jur de 2400 de agricultori micro și mici care au prelucrat terenuri pe o suprafață nu mai mare de 1500 de hectare, a declarat Vladimir Bolea, ministru al agriculturii și industriei alimentare, citat de IPN..

Într-o conferință de presă, Vladimir Bolea a declarat că astăzi se va finaliza procesul de analiză a celor 2400 de dosare pentru a decide asupra eligibilității acestora. Suma preliminară pentru un hectar va fi de circa 1200 de lei. „Sunt bani care vin în plus la cele peste 115 milioane de lei care au fost debursați deja sub formă de accize la motorină. Acești bani fac parte din așa-numitele pachete de măsuri de susținere a agricultorilor în crearea de prețuri pentru vânzarea produselor din această perioadă”, a notat ministrul.

Vladimir Bolea a declarat că astăzi a vorbit cu reprezentanții asociației obștești „Forța Fermierilor”. S-a discutat propunerea MAIA de a crea un grup de lucru din care să facă parte reprezentanții mai multor ministere și reprezentanții agricultorilor. Acest grup de lucru, prin intermediul direcțiilor agricole teritoriale, va începe recepționarea dosarelor, astfel în cât fiecare agricultor care s-a pomenit în situație de criză, preponderent din zona de sud, afectată de secetă al doilea an consecutiv, să beneficieze de susținere.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
12,18
Cer senin
Umiditate:84 %
Vint:3,6 m/s
Wed
12
Thu
14
Fri
12
Sat
13
Sun
14
Arhivă Radio Chișinău