Guvernul Suediei va susține finanțarea unor proiecte de mediu și schimbare climatică

  • 05 Octombrie 2021 11:14
Guvernul Suediei va susține finanțarea unor proiecte de mediu și schimbare climatică

Asociația Obștească Centrul Național de Mediu, cu susținerea financiară a Guvernului Suediei, a lansat propunerea de oferte pentru organizații neguvernamentale în cadrul Programului de Granturi Mici „Mediu, adaptare la schimbările climatice și ecosisteme”. Termenul limită de depunere a dosarelor este 7 noiembrie, transmite MOLDPRES.

Prin programul de granturi mici vor fi susținute inițiativele și acțiunile locale ce contribuie la îmbunătățirea mediului și, pe termen lung, duc la îmbunătățirea standardelor de viață. Programul va contribui la îmbunătățirea stării mediului înconjurător în ecosisteme și la reducerea efectelor adverse ale poluării și ale altor activități ale omului, scrie sursa citată.

Propunerea de proiecte va susține inițiativele din regiunile geografice unde Centrul Național de Mediu desfășoară activități și implementează proiecte. Regiunile geografice eligibile sunt comunitățile din bazinul hidrografic al râurilor Bâc, Răut, Larga, Tigheci, Ialpug, Naslavcea-Vasilcău.

Perioada de implementare a programului de granturi mici este noiembrie 2021 – noiembrie 2023. În funcție de experiență, organizația va depune propunerea de proiect la una din limitele de finanțare a proiectului: de la 100 de mii de lei până la 170 de mii de lei. Proiectul trebuie să fie depus de un singur aplicant. În cazul parteneriatelor locale (cu alte ONG-uri, autorități locale etc.), la cerere, trebuie să fie anexat un Acord încheiat cu partenerii locali.

„Se presupune că astfel de parteneriate vor asigura un impact de rezonanță și o implicare mai mare în implementarea proiectelor”, susțin organizatorii proiectului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
10,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Wed
14
Thu
18
Fri
19
Sat
21
Sun
17
Arhivă Radio Chișinău