Guvernul solicită Parlamentului declararea stării de urgență în sectorul energetic

  • 19 Ianuarie 2022 16:05
Guvernul solicită Parlamentului declararea stării de urgență în sectorul energetic

Guvernul i-a solicitat astăzi Parlamentului declararea stării de urgență pe un termen de 60 de zile în legătură cu insuficiența de gaze naturale.

Potrivit proiectului hotărârii, în această perioadă Comisia Națională pentru Situații Excepționale, care va dobândi prerogative suplimentare, va avea dreptul să dispună raționalizarea consumului de gaze și de alte resurse energetice, să instituie instrumente rapide de colectare a plăților de la consumatori pentru gazele naturale folosite; să instituie un regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid, în caz de necesitate; să aloce mijloace financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale, în caz de necesitate.

Starea de urgență urmează să fie declarată de Parlament, care se va întruni într-o ședință specială.

Guvernul cere instituirea stării de urgență în condițiile în care concernul rus Gazprom a avertizat în privința sistării livrării de gaz, începând cu 21 ianaurie, în cazul în care Republica Moldova nu va achita în avans consumul, iar Moldovagaz nu dispune de sursele financiare necesare.

În Republica Moldova a mai fost declarată stare de urgență din cauza deficitului de gaze, în toamna anului trecut, atunci când nu fusese prelungit contractul de livrare, iar concernul rus a redus livrările. Republica Moldova plătește mai mult pentru gaze din toamna anului trecut în contextul majorărilor pe piețele internaționale, dar unii experți și politicieni susțin că unele condiții din contract, inclusiv cele financiare sunt motivate politic.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:3,6 m/s
Fri
17
Sat
19
Sun
21
Mon
20
Tue
20

Ultimele știri

ELECTORALA 2025 | CEC a acreditat peste 400 de observatori pentru alegerile parlamentare

Sprijinul oferit de Italia Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, discutat de premierul Dorin Recean și ambasadorul italian la Chișinău, Giuseppe Maria Perricone

ELECTORALA 2025 | Observatorii electorali pot depune cereri de acreditare până la 21 septembrie

Adjunctul Procurorului General, Sergiu Russu, a promovat evaluarea externă

Uniunea Europeană - Obiectiv 2028 | Aderarea la Uniunea Europeană nu înseamnă doar reguli și obligații, ci e șansa de a fi parte dintr-o familie care oferă pace, sprijin și speranță pentru generațiile ce vin

Forumul Internațional „Cooperare transfrontalieră europeană” | Ambasadorul ucrainean Păun Rohovei: „Viitorul R. Moldova și al Ucrainei va fi în marea familie europeană, alături de lumea civilizată”

Ora de Vârf | Emisiunea din 18 septembrie 2025 (Audio)

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu a avut o serie de întâlniri în nordul R. Moldova. Viitorul european al țării și sprijinul acordat de Guvernul român, în discuții (FOTO)

Neflix va difuza primul documentar despre Republica Moldova – „Flavours of Moldova”. Sergiu Prodan: „Va aduce imaginea țării în milioane de case din întreaga lume”

Dezbatere la USM despre scrutinul din 28 septembrie | Ex-ambasador al SUA în Ucraina: „Aveți o ușă larg deschisă la Bruxelles și ar fi cu adevărat regretabil dacă nu ați putea trece pragul acelei uși”

Arhivă Radio Chișinău