Guvernul român nu recunoaște așa-zisele „alegeri prezidențiale” din regiunea Karabah, locuită majoritar de armeni
-
11 Septembrie 2023 18:44
Ministerul Afacerilor Externe al României a transmis luni într-un comunicat că nu recunoaște așa-zisele „alegeri prezidențiale” din regiunea separatistă Karabah, un teritoriu locuit majoritar de etnici armeni care face parte însă din Azerbaidjan și care a moștenit un „conflict înghețat” odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, transmite Agerpres.
„MAE reiterează susținerea deplină pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Azerbaidjanului, în frontierele sale recunoscute internațional, și se pronunță pentru reglementarea politică a tuturor problemelor din regiune, în consens cu principiile dreptului internațional”, a transmis Ministerul de Externe de la București, o poziție care este în concordanță și cu cea exprimată de Uniunea Europeană.
Parlamentul din Karabah l-a ales sâmbătă pe Samvel Șahramanian, ofițer militar și fost șef al serviciului de securitate, drept nou președinte al teritoriului, la o săptămână după ce predecesorul său a demisionat. Azerbaidjanul a condamnat votul ca fiind ilegal.
Karabahul este recunoscut la nivel mondial ca parte a Azerbaidjanului, dar este controlat de populația sa de aproximativ 120.000 de etnici armeni de la un război care a coincis cu destrămarea Uniunii Sovietice.
Azerbaidjanul a recucerit între timp mari porțiuni din teritoriu, într-un al doilea război major care a avut loc în 2020, și în ultimele nouă luni a exercitat noi presiuni asupra regiunii prin restricționarea accesului său către Armenia prin coridorul Lacin. Drumul este blocat cu excepția cazurilor medicale urgente, ceea ce a dus la o penurie de provizii de bază, inclusiv de pâine.
Baku are o relație strânsă cu Turcia, în timp ce Erevanul a avut în mod istoric legături strânse cu Rusia.
Moscova are forțe de menținere a păcii în Karabah și a acționat ca garant al unui acord care a pus capăt războiului din 2020 și care prevedea ca acest coridor Lacin, ce leagă Karabahul de Armenia, să rămână deschis.
Erevanul, deși aliat tradițional al Moscovei, a acuzat în ultimul timp că trupele rusești nu au făcut nimic pentru a-i împiedica pe azeri să își impună blocada.
Atât Ucraina, cât și Turcia, aliatul tradițional al lui Baku, au condamnat alegerile din Karabah și și-au exprimat sprijinul pentru revendicarea de către Azerbaidjan a Karabahului.
În capitalele Armeniei și Azerbaidjanului, locuitorii au declarat pentru Reuters că se tem de un nou război între cele două țări.