Evaluarea în retrospectivă a importanței politice a acestui act este una de netăgăduit: el a pus capăt unei confruntări armate și vărsărilor de sânge, făcând astfel să prevaleze viața oamenilor simpli de pe cele două maluri ale Nistrului. Aducem un omagiu profund tuturor celor care și-au pierdut viața în lupta pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, dar și tuturor celor care au rămas în viață în urma ostilităților de pe Nistru din primăvara-vara anului 1992.

În același timp, suntem nevoiți să recunoaștem cu regret faptul că multe alte obiective importante fixate în Acordul din 1992 au rămas neaplicate. Cea mai tristă constatare în acest sens este faptul că țara noastră este nevoită să se confrunte în continuare cu un conflict secesionist care constituie un obstacol serios în dezvoltarea de mai departe a societății noastre, generând, totodată, o mulțime de probleme și dificultăți pentru oamenii simpli de pe ambele maluri ale Nistrului.

Eforturile întreprinse pe parcursul acestui sfert de veac care s-a scurs în vederea reglementării pașnice a acestui conflict în cadrul diferitor formate de negocieri în baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și a alegerii libere a căii sale de dezvoltare, nu au dat rezultatele scontate. Or, cauza principală a acestui eșec politic trebuie căutat, în primul rând, în interesele geopolitice și stereotipurile istorice ale Federației Ruse.

Apreciem contribuția pozitivă a operațiunii de menținere a păcii desfășurată pe Nistru în conformitate cu prevederile Acordului din 1992 în care contingentul militar al Federației Ruse a jucat un rol hotărâtor la separarea forțelor beligerante, la respectarea regimului de încetare a focului și la menținerea păcii și liniștii relative în Zona de securitate. Cu timpul, însă, am fost nevoiți să constatăm faptul că această operațiune  nu a reușit să asigure demilitarizarea completă a Zonei de securitate și eliminarea tuturor impedimentelor din calea circulației libere a persoanelor, bunurilor și serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, așa după cum era prevăzut în Acordul moldo-rus din 1992. 

Mai mult decât atât, operațiunea de menținere a păcii în cauză, ridicată de către unii în slăvi, s-a transformat într-un factor de conservare a conflictului transnistrean, or, atitudinea părtinitoare și simpatiile pacificatorilor ruși față de regimul secesionist de la Tiraspol sunt absolut evidente. 

Anume de aceea, autoritățile moldovenești au început să ceară de mai mult timp, în mod legitim și firesc, transformarea acestei operațiuni într-o misiune civilă multinațională cu mandat internațional, având ferma convingere că acest fapt va contribui la întărirea încrederii și la crearea unei atmosfere mai favorabile pentru desfășurarea procesului de negocieri privind identificarea unei soluții viabile pentru problema transnistreană. Din păcate, vocea legitimă a Chișinăului nu a fost auzită, ca să nu zicem ignorată.

Totodată nu a fost ținut angajamentul forțelor militare ale Federației Ruse (fostei Armate a 14-a ruse dislocate în regiune) de a respecta cu strictețe principiul neutralității în raport cu cele două părți aflate în conflict; în ultimul timp trupele ruse din Transnistria desfășoară exerciții militare în comun cu structurile de forță ale regimului de la Tiraspol, inclusiv cu forțarea râului Nistru. 

Mai mult decât atât, conducerea Federației Ruse și-a ignorat angajamentul de a negocia cu Republica Moldova un acord privind statutul, modul și termenele de retragere a formațiunilor sale militare de pe teritoriul Republicii Moldova. Acordul respectiv a fost negociat timp de doi ani și semnat la 21 octombrie 1994.

În rezultatul unor eforturi politico-diplomatice concertate, în cadrul summit-ului OSCE și celui al statelor-parți la Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa, care s-au desfășurat la Istanbul la 18-19 noiembrie 1999, s-a reușit adoptarea unor decizii pertinente privind angajamentul Federației Ruse de a-și retrage trupele sale și munițiile de pe teritoriul Republicii Moldova, angajamentul, care așa după cum este bine cunoscut, a fost, de asemenea, dat uitării de către această țară. 

În pofida acestor circumstanțe nefavorabile, autoritățile moldovenești au pledat și vor pleda în continuare în mod consecvent pentru retragerea trupelor ruse și a munițiilor aflate ilegal pe teritoriul țării noastre, cu încălcarea prevederilor Constituției Republicii Moldova și a principiilor fundamentale de drept internațional general acceptate. În aceste circumstanțe, răsună de-a dreptul bizar pretențiile Federației Ruse de a fi mediator imparțial și garant al respectării înțelegerilor convenite în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean, având în vedere refuzul acesteia de a-și onora propriile sale angajamente.

În același fel sunt percepute și intențiile Federației Ruse de a marca solemn aniversarea a 25 de ani de la desfășurarea actualei operațiuni de menținere a păcii. 

Or, în lipsa unui plan de manifestații comune prilejuite de acest eveniment, desfășurarea unor astfel de acțiuni în mod unilateral este de natură să prejudicieze relațiile dintre cele două țări, pe care Republica Moldova le dorește să fie prietenești și de respect reciproc. Astfel de acțiuni „de sărbătoare”, spiritul neprietenesc al cărora se face bine simțit, ar putea afecta în sens negativ și desfășurarea de mai departe a procesului de negocieri privind soluționarea pașnică a problemei transnistrene în baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova cu adoptarea unui statut juridic special pentru Transnistria.

Aniversarea a 25 de ani de la sfârșitul evenimentelor tragice din anul 1992 de pe Nistru constituie mai degrabă o „sărbătoare cu lacrimi în ochi”, pentru marcarea acestui eveniment mai potrivit ar fi să coborâm drapelele în bernă.