Guvernul Republicii Moldova a rămas fără consilierii UE (Mold-street)

  • 04 Martie 2019 09:11
Guvernul Republicii Moldova a rămas fără consilierii UE (Mold-street)

De la începutul acestui an autoritățile din Republica Moldova au rămas fără consiliere la nivel înalt din partea Uniunii Europene, scrie Mold-street.com.

Potrivit sursei citate, motivul este faptul că s-a finalizat misiunea celor 25 de înalți consilieri ai UE.  Trei ani în urmă, în ianuarie 2016, era lansată Misiunea Înalților Consilieri UE, proiect finanțat de către UE cu o perioadă de implementare de trei ani, până în decembrie 2018. Obiectivul său principal a fost de a acorda suport Guvernului Republicii Moldova în implementarea agendei sale de reforme, în speță asistență în consolidarea capacităților necesare pentru implementarea Acordului de Asociere, inclusiv Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC), precum și de a asigura o serie de acțiuni post-liberalizare a regimului de vize.

După ce proiectul s-a finalizat, autoritățile au rămas fără această asistență. Despre importanța acestor consilieri vorbește și faptul că în lipsa lor au apărut anumite întârzieri și blocaje în implementarea agendei de reforme.

În unele sectoare sensibile, consilierii chiar și-au continuat munca. Astfel deja au fost desemnați doi consilieri de nivel înalt ai UE în cadrul misiunii 2019-2021 - unul a fost atașat la Banca Națională, autoritate independentă, pentru a lucra în domeniul serviciilor financiare, iar cel de-al doilea a fost atașat la Unitatea de Investigații Financiare pentru a lucra în domeniul combaterii spălării banilor și recuperării activelor infracționale.

Anterior s-a vorbit despre faptul că din martie 2019 urma să fie lansat o nouă Misiune a Înalților Consilieri ai Uniunii Europene pentru Republica Moldova.

Misiunea Înalților Consilieri UE era formată din 25 consilieri (ulterior au rămas 23), de serviciile cărora a beneficiat Oficiul Prim-ministrului, Parlamentul, Cancelaria de Stat, Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației, Ministerul Justiției, Consiliul Suprem de Securitate, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării Regionale, Vama, CNA, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Finanțelor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Ministerul Mediului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău