Guvernul negociază un nou împrumut de 36 milioane euro pentru salvarea învățământului superior (Mold-street)
-
18 Februarie 2020 16:36
Guvernul negociază cu Banca Mondială un Acord de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (IDA) în vederea realizării proiectului „Învățământul Superior în Moldova”, informează Mold-street.com.
Proiectul își propune să unifice sistemul e-admitere, să certifice cadrul național al calificărilor, să crească numărul de programe cu acreditare națională și internațională, să identifice și aprobe un mecanism de finanțare în învățământul superior, să crească numărul de parteneriate dintre universitățile publice și agenții economici.
Proiectul propus va avea o perioadă de implementare de cinci ani (2020-2025), structurat în trei componente: I) îmbunătățirea mecanismelor de asigurare a calității; II) îmbunătățirea orientării spre piața muncii prin investiții specifice; III) managementul proiectului, și va fi finanțat din resursele de credit ale Asociației Internaționale pentru Dezvoltare (AID) în valoare de 35,7 milioane euro (39,4 milioane dolari).
Conceptul Proiectului prevede intervenții sistemice în domeniile îmbunătățirii calității, finanțării și managementului învățământului superior, precum și un program specific a fi implementat în instituțiile de învățământ superior și colegiile pedagogice selectate în vederea abordării unora dintre cele mai urgente necesități în materie de orientare spre piața muncii.
Citiți continuarea pe Mold-street