Guvernul instituie măsuri pentru gestionarea stării de urgență în energetică. Alexandru Munteanu: „De astăzi lucrăm într-un regim diferit, fiecare instituție trebuie să fie mobilizată”
-
25 Martie 12:17
Guvernul a instituit astăzi un set de măsuri pentru gestionarea stării de urgență în sectorul energetic, printre care reducerea iluminatului în clădirile publice și comerciale cu cel puțin 30%, suspendarea exporturilor de energie în orele de vârf, și prioritatea absolută a spitalelor și infrastructurii critice în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, în contextul în care linia de 400 kV Vulcănești-Isaccea a fost scoasă din funcțiune în urma bombardamentelor Rusiei asupra teritoriului ucrainean, transmite Radio Chișinău.
Premierul Alexandru Munteanu a solicitat mobilizarea tuturor instituțiilor, după intrarea în vigoare a stării de urgență în sectorul energetic. Primul ministru a subliniat că această măsură presupune intervenții rapide, coordonare eficientă și decizii luate fără întârziere.
„Ieri Parlamentul a aprobat instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, dar eu sper foarte mult că nu vom avea nevoie de aceste 60 de zile și vom reuși să rezolvăm această problemă cu mult mai repede. Această nu este o decizie formală, este o decizie pragmatică, necesară, fiindcă starea de urgență înseamnă, în primul rând, acțiune, intervenție rapidă, coordonare strictă și decizii care trebuie luate fără întârziere. De astăzi lucrăm într-un regim diferit, fiecare instituție trebuie să fie mobilizată, fiecare decizie trebuie să fie orientată spre rezultat. Și prioritatea noastră este clară, stabilitatea sistemului energetic, restabilirea unui modus operandi normal și protejarea cetățenilor și economiei noastre care a început o creștere”, spune Alexandru Munteanu.
Situația rămâne critică, în condițiile în care linia electrică Vulcănești–Isaccea nu este funcțională, iar riscul de deficit persistă, a precizat directorul Centrului de Management al Crizelor, Sergiu Diaconu. El a subliniat că evoluțiile din Orientul Mijlociu impun măsuri de precauție și în sectorul petrolier.
„Situația rămâne una critică în contextul atacurilor militare asupra infrastructurii din sudul Ucrainei de către Rusia. Linia electrică de 400 de kV Vulcănești-Isaccea este în continuare indisponibilă, ceea ce generează un risc iminent de deficit de energie electrică estimat la 350-400 de megawatt în orele de vârf. Mai mult, rămâne și contextul internațional volatil, marcat de tensiunile din regiunea Golfului, și, respectiv, se impun măsuri de precauție strictă și în sectorul produselor petroliere pentru a evita perturbarea aprovizionării pe piața internă”, spune Sergiu Diaconu.
Potrivit setului de măsuri aprobat de Guvern, autoritățile vor prioritiza alimentarea cu energie a instituțiilor medico-sanitare, a infrastructurii critice și a consumatorilor vulnerabili. Totodată, Moldelectrica va sista exporturile de energie în orele de vârf, pentru ca resursele disponibile să fie direcționate către consumul intern.
Documentul prevede și măsuri de reducere a consumului neesențial. Administratorii clădirilor publice și comerciale sunt obligați să reducă iluminatul interior cu cel puțin 30%, să deconecteze vitrinele și iluminatul publicitar și să limiteze utilizarea scărilor rulante în orele de consum maxim. De asemenea, agenții economici cu procese industriale energofage vor trebui să-și reorganizeze programul de lucru în afara orelor de vârf.
În același timp, Serviciul Vamal va continua monitorizarea strictă a exporturilor de produse petroliere din Portul Giurgiulești, iar la pompă șoferii vor putea procura cel mult 20 de litri în plus, pe lângă plinul rezervorului.
Autoritățile mai anunță că vor facilita instalarea rapidă a sistemelor de stocare și generare a energiei, inclusiv prin derogări de la anumite acte obligatorii în construcții. Totodată, centrele de termoficare vor putea produce mai multă energie electrică, iar Moldelectrica va fi împuternicită să facă achiziții prin negocieri directe, pentru procurarea echipamentelor necesare în regim de urgență.

