Guvernul îndeamnă cetățenii să părticipe duminică la Marșul Memoriei

  • 28 Februarie 17:29
Guvernul îndeamnă cetățenii să părticipe duminică la Marșul Memoriei

Autoritățile îndeamnă cetățenii să aducă un omagiu eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992 și îi invită să se alăture Marșului Memoriei care va avea loc duminică, 2 martie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, activitățile de comemorare vor începe duminică, la ora 10.00, prin depunerea de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

La eveniment vor participa președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean.

La ora 10.20, cei trei lideri se vor alătura veteranilor războiului de pe Nistru la Marșul Memoriei. Coloana se va forma în Piața Marii Adunări Naționale și va merge pe jos spre monumentul „Maica Îndurerată”, în frunte cu port-drapel și Fanfara Militară, urmată de studenți de la Academia de Poliție care vor duce portretele eroilor căzuți în lupte, militari, reprezentanții BDS Fulger și ai Inspectoratului General de Carabinieri.

Conform sursei citate, la Complexul Memorial „Eternitate”, începând cu ora 11.10, va fi organizat un miting, iar la 11.30 va fi ținut minutul național de reculegere.

După rostirea discursurilor, participanții la manifestare vor depune flori la monumentul „Maica Îndurerată”, iar foștii combatanți vor fi invitați la un prânz ostășesc.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:45 %
Vint:3,6 m/s
Sat
1
Sun
2
Mon
4
Tue
7
Wed
7
Arhivă Radio Chișinău