Guvernul german confirmă că UE investighează un presupus cartel în industria auto
-
24 Iulie 2017 16:46
Guvernul german a confirmat luni că autoritățile de concurență europene investighează existența unui presupus cartel în industria auto germană și și-a exprimat încrederea că acuzațiile "vor fi clarificate complet", dată fiind importanța sectorului, relatează agenția EFE.
Într-o conferință de presă, purtători de cuvânt ai Guvernului au dat asigurări că au aflat despre acest presupus cartel vinerea trecută, după ce săptămânalul "Der Spiegel" a scris că Volkswagen, Audi, Porsche, BMW și Daimler s-au pus de acord încă din anii '90 asupra unor chestiuni legate de tehnologie, costuri, furnizori și, inclusiv, tratarea emisiilor autovehiculelor diesel.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei, Tanja Alemany, a explicat că ministerul a luat legătura cu autoritățile de concurență și a menționat că acest caz este "în mâinile Bruxelles-ului", însă nu a confirmat, așa cum a publicat "Der Spiegel", că VW ar fi cel care a făcut "un autodenunț".
Ministerul Economiei, a subliniat ea, ia "foarte în serios" informațiile și se așteaptă la transparență totală, deoarece este în joc credibilitatea industriei și doar o clarificare completă a acuzațiilor poate readuce încrederea.
După cum a explicat Ministerul Economiei, informația a ajuns la Biroul federal de apărare a concurenței și la Bruxelles, care și-a asumat cazul, motiv pentru care nu se investighează în Germania.
Guvernul nu a fost informat la acea dată deoarece este vorba despre instituții care lucrează independent, a adăugat reprezentanta Ministerului Economiei.
Întrebată dacă acest nou caz, după scandalul manipulării emisiilor motoarelor diesel, pune în pericol marca "made în Germany", purtătorul adjunct de cuvânt al Cancelariei, Ulrike Demmer, a recunoscut importanța sectorului auto pentru industria țării și și-a exprimat încrederea în investigațiile autorităților europene, că vor ajunge la concluziile care ar fi necesare.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, Sebastian Hille, a refuzat, la rândul său, să comenteze "fondul problemei", care cu siguranță va fi abordată la "reuniunea diesel" pe care Guvernul a convocat-o pe 2 august și la care vor participa producătorii euro și reprezentanții guvernelor din statele federale unde se află principalele fabrici.
Hille s-a pronunțat, la fel ca și colegii săi de la celelalte ministere, pentru o investigație aprofundată a presupusului cartel, dar a subliniat că obiectivul reuniunii din august, convocată de Ministerul Transporturilor și de cel al Mediului, este ajungerea la un consens pentru reducerea emisiilor poluante în țară.
Sursa: Agerpres