Guvernul francez speră ca vaccinările să permită ridicarea restricțiilor în aprilie-mai

  • 02 Martie 2021 14:51
Guvernul francez speră ca vaccinările să permită ridicarea restricțiilor în aprilie-mai

Guvernul francez speră ca avansarea campaniei de vaccinare să permită ridicarea restricțiilor în aprilie-mai, însă până atunci trebuie să se reziste și nu se exclude posibilitatea unei înăspriri a măsurilor, deși obiectivul este de a evita acest lucru, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Acesta este mesajul purtătorului de cuvânt al guvernului francez,Gabriel Attal, care marți a declarat că "trebuie să mai rezistăm cu această situație câteva săptămâni", în linie cu ceea ce anunțase anterior presedintele țării, Emmanuel Macron, care a menționat o perioadă de 4 - 5 săptămâni.

Într-un interviu acordat postului Cnews, Attal a precizat că în jur de "aprilie-mai (...) sperăm, datorită vaccinării să putem ridica restricțiile".

În Franța au fost închise de la sfârșitul lui octombrie toate centrele de agrement precum baruri, restaurante, cinematografe, teatre, săli de spectacole sau săli de sport, iar în prezent este în vigoare o interdicție de circulație între orele 18.00 și 06:00 și măsura de izolare la domiciliu la sfârșit de săptămână pentru orașele Nisa și Dunkerque.

Purtătorul de cuvânt al executivului a reamintit că extinderea izolării la domiciliu în weekend pentru aproape 20 de departamente, în care incidența cazurilor este deosebit de ridicată, "se află pe masă", dar a precizat că dacă "putem evita aceste măsuri, evident că le vom evita".

Se află în discuție și posibilitatea de a impune un al treilea lockdown la nivel național, dar această măsură va fi aplicată, doar dacă va avea loc"o creștere exponențială" a epidemiei, a precizat el.

Întrebat despre afirmațiile edilei Parisului, Anne Hidalgo, care a considerat că o nouă izolare ar fi inumană, Attal s-a limitat să spună că poziția Primăriei se schimbă "de la o zi la alta", după ce săptămâna trecută lansase propunerea unei izolări scurte de trei săptămâni.

Cu privire la campania de vaccinare, ministrul sănătății Olivier Veran, a declarat că în cursul lunii martie va fi administrată prima doză la 6 milioane de persoane, astfel încât numărul total al persoanelor vaccinate de la începerea campaniei în ianuarie va ajunge 9 milioane, la o populație în Franța de 67 de milioane de persoane.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău